Cristoiu: Procurorii DNA, vânători de scalpuri de politicieni, desigur, doar a celor care nu sunt în grații. Alina Gorghiu, privighetoarea Cotrocenilor, e pe cale de a cădea cloșcă

Publicat: 08 04. 2015, 08:32
Foto: B1 TV

Potrivit jurnalistului Ion Cristoiu, Traian Băsescu a făcut luni seara la B1TV , în premieră postdecembristă din partea unui fost președinte, rechizitoriul nemilos al Statului de forță, structurat pe Binomul SRI-DNA și sprijinit cu umărul de Înalta Curte de Casație și Justiție, cea mai politizată instituție din România.

Cristoiu afirmă, într-un editorial postat pe EVZ, că lupta anticorupție pe care o desfășoară justiția românească nu este altceva decât o cruntă răfuială între bandele politice mafiote.

Totodată, gazetarul declară că politicienii și jurnaliștii sunt șantajați cu dosarele sau cu denunțurile la DNA, iar dacă îndrăznesc să “deschisă gura împotriva Binomului o pățesc ca Alina Bica”, adică sunt “vârâți la arest preventiv”.

Luni seara, Traian Băsescu a realizat, în cadrul emisiunii X-press de pe B1 TV, un Rechizitoriu de excepție al Justiției, instituție a statului de drept, folosită, ca și presa, ca și cercetarea sociologică, de bandele politice din România pentru bani, teritoriu și putere, în numele luptei împotriva corupției, consideră Cristoiu.

“De ce nu m-am grăbit să scriu?

Pentru că, așa cum i-am spus lui Traian Băsescu după emisiune, rămas cu domnia sa între patru ochi – ceilalți s-au dus la emisiune – în această Cruciadă Traian Băsescu e singur, dar mai ales neputincios.

Pentru că:

E sistemul pe care l-a creat el în 10 ani de mandat. Destrămarea sistemului nu poate veni de la el, pe de-o parte simplu fost, pe de alta, încercuit de foștii săi copii politici – Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu.

Destrămarea poate veni doar de la noul președinte. Care președinte e un simplu tablou spînzurat în cui de Structuri, șters din cînd în cînd de praf pentru a călători peste hotare, în timp ce alții dețin Puterea reală în locul lui. Și chiar dacă ar încerca un nou președinte, fie și unul de talia lui Traian Băsescu, e dificil, dacă nu chiar imposibil să te lupți cu mașinăriile fabricate de Binomul SRI-DNA în 10 ani de zile. Binomul a făurit în acești ani o Rețea înspăimîntătoare: jurnaliști și instituții de presă sub firme paravan, procurori care îndeplinesc ordinele fără să clipească, judecători șantabili sau doar obedienți”, scrie jurnalistul.

Procurorii DNA s-au transfosrmat în vînători de scalpuri de politicieni, „desigur, doar a politicienilor care au supărat Binomul SRI-DNA”, spune gazetarul.

“N. B. Datorită preocupărilor gazetărești ale DNA, am aflat că un postac de partid primește și 30 de bani pe o înjurătură. Pe cristoiublog.ro mă trezesc din cînd în cînd, după principiul muștii în curul calului, cu cîte un postac de partid. La textul prin care-l criticam pe Klaus Iohannis c-a șters-o cu consoarta pentru 10 zile în Madeira m-am pomenit cu o înjurătură. După cît de neghioabă e, cred că aparține unui postac plătit de Alina Gorghiu, această privighetoare a Cotrocenilor pe cale de a cădea cloșcă”, conchide Cristoiu.