Jurnalista Cristina Țopescu a transmis un mesaj emoționant despre tată ei, comentatorul sportiv Cristian Țopescu, care este internet în spital în stare gravă.
Jurnalista a declarat că încă speră într-o minune și crede că toate gândurile bune ale celorlalți îl pot ajuta pe tatăl ei.
„Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viața am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viața e o luptă, deci te luptă! Și acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun și eu acum, când mă înțelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult! Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încat acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Și-a pus tot sufletul în ce-a facut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper!”, a scris Cristina Ţopescu pe Facebook.