Cristiana Anghel, huiduită de foștii săi colegi: Senatoarea nu a fost bine primită la protestul organizat de profesori (VIDEO)
Mii de angajaţi din sistemul de învăţământ au ieșit, miercuri, în stradă. Ei sunt nemulțumiți că nu au ajuns la o înţelegere cu ministrul Muncii, în cazul ordonanţei privind salarizarea unitară.
Printre aceștia, și Cristiana Anghel. Senatoarea cunoscută ca și “învățătoarea grevistă” s-a alăturat miilor de dascăli care au mărșăluit de la Palatul Victoria până la Palatul Cotroceni, acuzându-i pe politicieni că implică învățământul în politică.
Aceasta nu a fost însă bineprimită de foștii săi colegi. Cristiana Anghel a încercat în zadar să-i liniștească pe protestatari.
Cristiana Anghel, huiduită de foștii săi colegi: Senatoarea nu a fost bine primită la protestul organizat de profesori
Guvernul a propus la ultima negociere salarii mai mari pentru debutanţii din învăţământ, cu 5,6%, dar sindicaliştii au cerut însă ca salariile să crească ori în august şi septembrie 2016, cu procentul respectiv, ori din ianuarie 2017, dar cu 10%.
„Dacă își vor menține părerea și nu va exista un acord, va exista o asumare a Guvernului pe varianta care corespunde cel mai bine cu principiile pe care le-am pus pe masă. Varianta care se concentrează pe corecții și nu pe discuții de creștere a salariilor cu un procent sau altul. Mesajul pe care noi îl transmitem este că suntem conștienți de problemele din educatie, ne pasă de educaţie, există însă o capacitate a acestui Guvern de a trata lucrurile cu niște resurse limitate”, a spus ministrul