Cristian Tudor Popescu, revoltat: „Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției 1 an întreg de zile în pușcărie?”

Cristian Tudor Popescu, revoltat: „Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției 1 an întreg de zile în pușcărie?”
Captură Video - Europa FM / Youtube

Cristian Tudor Popescu a reacționat dur după ce Judecătoria Craiova a dispus eliberarea condiționată, după doar un an de închisoare, a lui Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu de la Tribunalul Gorj, deși acesta primise patru ani și șase luni de detenție pentru ucidere din culpă. Și mai revoltat a fost gazetarul din cauza motivării instanței.

Decizia Judecătoriei Craiova a fost deja contestată de procurori, iar următorul termen este 13 septembrie la Tribunalul Gorj. Practic, solicitarea de liberare condiționată va fi analizată chiar de colegii mamei condamnatului.

Motivarea scandaloasă a Judecătoriei Craiova în cazul eliberării lui Mihai Dafinescu

În motivarea deciziei de eliberare, Judecătoria Craiova notează că „petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul, adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil”.

În plus, „petentul s-a aflat în detenție și arestat preventiv sau în arest la domiciliu şi pe durata a pandemiei, iar impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situaţie”.

Reacția lui CTP la motivarea eliberării lui Mihai Dafinescu

Judecătoria Craiova a mai motivat decizia de eliberare prin faptul că Mihai Dafinescu e „o persoană fără antecedente penale”. Asta deși a mai fost acuzat în trecut de viol și pe numele lui există și 33 de amenzi rutiere.

„Ni se mai spune că el nu are antecedente – până să comită crima cu mașina n-a fost sancționat contravențional decât de 33 de ori pentru încălcarea regulilor de circulație”, remarcă Tudor Popescu, într-o postare pe Facebook.

Acesta a făcut apoi o traducere din română în română a motivării instanței: „Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției un an întreg de zile în pușcărie, și pentru ce? Pentru că a călcat o râmă cu mașina? Pe vremea lui Ceaușescu, săracul, n-ar fi făcut nicio zi de închisoare. Atunci nu se pomenea o așa bătaie de joc față de tovarășa Justiția. Și râmele erau necuvântătoare. Îl punem în libertate pentru că menirea noastră e să facem dreptate Justiției”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)