Cristian Tudor Popescu: Disecția zâmbetului pe care ni-l livrează actualul preşedinte dă de neant

Publicat: 07 01. 2015, 17:05
Foto: exclusivnews.ro

Cristian Tudor Popescu analizează, într-un editorial pentru Gândul.info,  gesturile președintelui Klaus Iohannis. Jurnalistul nu consideră că zâmbetul șefului statului trebuie interpretat ca fiind “dătător de speranță”.

”Disecţia zâmbetului pe care ni-l livrează actualul preşedinte dă de neant. Dl. Iohannis zâmbeşte deoarece e convins că aşa se face, aşa dă bine în politică, nu transmite absolut nimic prin asta.”, spune CTP.

Klaus Iohannis este un om “de Sistem”, dar în conștiința românilor s-a instalat o deformare a normalului, consideră Popescu.

“S-a instalat un fel de excitaţie a normalului în ce-l priveşte pe dl. Iohannis: ai văzut, dragă, extraordinar, dă din picioare când merge, nu umblă fără cravată, e înalt şi tace, de unde rezultă cu siguranţă că face. Am fost atins şi eu de acest fenomen, prin primăvara anului trecut, când îi apreciam mecanica lipsită de floricele a discursului, dar m-am vindecat repede, în special după o întâlnire privată, faţă către faţă, cu domnia-sa.”, crede jurnalistul.

”Declaraţiile, numirile şi manevrele d-lui Iohannis de când a fost pus la Cotroceni de furia cozii călcate de Ponta sunt din ce în ce mai greu de înghiţit. Asta dacă refuzi să vezi un lucru, după părerea mea, cât se poate de clar: Klaus Iohannis nu este un erou al luptei antiSistem, cum a fost învestit peste noapte, fără, să recunoaştem, a fi pretins aşa ceva. Preşedintele Iohannis este un om de Sistem. D-sa doreşte să stăpânească Sistemul, nu să-l distrugă.

Ca să facă ce? Om vedea.”, mai scrie Cristian tudor Popescu.