Cristian Tudor Popescu, despre atactul terorist din Paris: Jurnaliștii au avut o atitudine inconștientă, neprofesională

Publicat: 07 01. 2015, 16:35

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că jurnaliștii de la publicația de satiră franceză „Charlie Hebdo” au dat dovadă de inconștiență și neprofesionalism, pentru că au fost avertizați cu privire la materialele publicate, dar au ignorat.

„Caricaturile sunt niște prostii, ca si acesta din Franța. Este vorba de o atitudine inconștientă, neprofesională a acestor jurnaliști de la săptămânalul satiric. După ce au fost avertizați, le spune ministrul de interne, ei dau dovadă de niciun fel de responsabilitate, de autolimitare, de conștiință profesională. Sigur că ce s-a întâmplat este absolut inadmisibil indiferent ce ar fi făcut jurnaliștii. Cei care au făcut crima trebuie prinși și aduși în fața justiției, iar astfel de organizații trebuie distruse”, a afirmat jurnalistul, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.

În opinia sa, incidentul din Paris reprezintă „ciocnirea a două culturi, între care cea a omorului”.

„Sunt niște ucigași care fac dintr-o cultură a omorului. Nu sunt niște cazuri izolate cei doi extremiști. Este vorba de ciocnirea a două culturi, între care cea a omorului. Faptul că vorbeau foarte bine franțuzește, deci nu erau niște beduini veniți de undeva din deșerturile Africii de Nord sau jungle convertiți la islam. Erau niște musulmani crescuți poate în Franța, așa cum sunt 5 milioane de musulmani în Franța. Iată că ei sunt și produsul societății occidentale. Au fost crescuți, instruiți aici și acum iată că pot fi montați de către Al Qaida sau Stat Islamic ca să comită ceea ce au comis”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

„Cu atât mai multe merită să medităm dincolo de revolta care ne cuprinde la capacitatea de a fi responsabil a acelor jurnaliști. Când știi că ai asemena bombă etnico religioasă în țară și riști în mod stupid cu astfel de prostii agresive nu cred că este bine”, a concluzionat jurnalistul.

Vez AICI primele imagini din timpul atacului terorist la ziarul francez de satiră Charlie Hebdo

CTP, despre atacul terorist din Paris: Jurnaliștii au avut o atitudine inconștientă