Cristian Tudor Popescu critică dur reacția Arhiepiscopiei Sucevei în cazul bebelușului mort după botez: Dumnezeu este nazist în viziunea ăstora

Cristian Tudor Popescu critică dur reacția Arhiepiscopiei Sucevei în cazul bebelușului mort după botez: Dumnezeu este nazist în viziunea ăstora
Captură Video - Digi24

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri reacția Arhiepiscopiei Sucevei în cazul bebelușului din Suceava care a murit după ce a fost botezat.

Arhiepiscopia Sucevei a transmis : „În tratatul său „Despre copiii care mor timpuriu”, Sfântul Grigorie de Nyssa oferă mai multe răspunsuri, subliniind că orice făptură creată vine de la Dumnezeu, Care se îngrijeşte de existenţa acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieţi înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preştiinţa Sa, Dumnezeu nu vrea să îl priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale, ştiut fiind faptul că omul este înzestrat cu multe daruri”.

Cristian Tudor Popescu a continuat: „(daruri) de pildă să-și miște mâinile, picioarele, să aibă un creier dezvoltată, ochii sănătoși”.

„Înțeleg că acest copil s-a născut cu dizabilități, avea niște probleme de sănătate. Ce ne spune BOR? Că Dumnezeu i-a luat viața acelui copil ca să nu trăiască lipsit de picioare, de ochi, să nu trăiască neîntreg, să nu se chinuiască. Așa procedau spartanii! Îi suiau pe stâncă pe copii și îi aruncau de acolo pe cei care nu corespundeau.

Iar naziștii… Ideea lui Hitler a fost lichidarea tuturor, cum îi numea, handicapaților mintal, a nebunilor, a persoanelor cu dizabilități, toți aceștia trebuiau dacă nu lichidați, măcar sterilizați. Iată, deci Dumnezeu este nazist în viziunea… Ce să le spui ăstora? Că Toulouse Lautrec nu avea picioare? Unul dintre cei mai mari pictori ai lumii nu a avut picioare toată viața! S-a târât de colo-colo și a lăsat o operă nemuritoare umanității!

Avem atâtea exemple de copii care s-au născut cu diverse dizabilități și care au reușit să facă lucruri extraordinare. Pe Stephen Hawking, Dumnezeu ar fi trebuit să îl omoare imediat după ce s-a îmbolnavit de acea scleroză, boala care l-a dus în halul de paralizie generală și distrofie în care a ajuns? Trebuia omorât, nu? Ca să nu mai dea superbele sale teorii despre originea cosmosului. Așa ne spune acest comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei…”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru Europa FM.

Gazetarul a mai afirmat că ritualul botezului ar trebui schimbat, pentru a nu mai pune în pericol viața bebelușilor: „E o stupizenie, toarnă-i de trei ori apă cu cana pe cap. Nu-l primește Hristos printre iubitorii săi dacă îi toarnă apa cu cana pe cap? Să ia așa, cu gestul religios, apa în căușul palmelor și să-i dea drumul de trei ori pe capul copilui sau adultului”.

Bebeluș de șase săptămâni, mort după slujba de botez

Bebelușul de șase săptămâni a ajuns, duminică, în stare critică la Spitalul Județean Suceava, după ce, la slujba de botez, preotul l-a scufundat de trei ori în cristelniță. Copilul a murit luni dimineață.

Tatăl micuțului l-a acuzat pe preot că s-a încăpățânat să-l scufunde, deși acesta plângea: „Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut… Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”.

„Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale…..Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur”, a afirmat protopopul Doru Budeanu.

În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)