Cristian Rizea este audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență

Cristian Rizea este audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență

Deputatul PSD Cristian Rizea este audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, informează Mediafax.

Procurorii îl acuză pe Rizea că ar fi primit suma de 300.000 de euro pentru „a interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna".

”Colţea Lucian urmărea să intervină pe lângă primarul comunei Chiajna pentru a stabili o înţelegere cu acesta” , apeland în acest sens la Cristian Rizea, cel care „i-a spus că problema este ca şi rezolvată, că îl sună pe primarul comunei Chiajna şi că a doua zi dimineaţă vor merge împreună la acesta să primească asigurări în acest sens. Rizea Cristian l-a întrebat dacă mai are vreo problemă pe care să i-o poată rezolva. Inculpatul Colţea Lucian a spus că da şi i-a prezentat situaţia unui alt teren situat în mun. Bucureşti. I-a transmis lui Rizea Cristian că vrea să ajungă la directorul RA-APPS care avea în administrare imobilul respectiv. La acel moment Rizea Cristian i-a spus că îl cunoaşte foarte bine pe directorul RA-APPS şi că va fi rezolvată şi această problemă”, susțin procurorii.

În referatul prin care DNA a cerut și a obținut arestarea omului de afaceri Lucian Colțea se spune că deputatul PSD Cristian Rizea ar fi cerut martorilor să nu le spună adevărul procurorilor cu privire la înțelegerea prin care ar fi primit 300.000 de euro, întrucât „o să-l bage la puşcărie”.

În acest dosar, Cristian Rizea a fost plasat sub control judiciar, iar cauțiunea a fost stabilită la 1,5 milioane de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie