Cristian Plută, adjunctul de la Administrația Spitalelor București, rămâne în arest
Judecătorii au respins contestațiile formulate de a Cristian Plută, adjunctul Administrației Spitalelor București și Silviu Stăncilă, acuzat de procurori că a coordonat activitățile de corupție. Cei doi rămân în arest preventiv.
Silviu Stăncilă ar fi „trasat sarcini tuturor, solicita să fie informat cu privire la toate procedurile de achiziție publică derulate de Administrația Spitalelor” și procura sume de bani de la societățile comerciale sau alte persoane pentru a-l mitui pe Cristian Plută, se arată în motivarea procurorilor.
Cristian Plută a fost reținut pentru luare de mită și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Procurorii propun să fie arestat preventiv. Alături de el, în dosar au fost reținute alte trei persoane, printre care și managerul Spitalului Colentina.
Acuzațiile procurorilor DNA
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
1. La data de 19 iunie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de inculpatul Cristescu George Mirel suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București. Concret, anterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcția respectivă. „Negocierile” purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reținută în prezenta cauză.
2. În perioada 28 august – 03 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane fizice, de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 306.439 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, ce reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilități și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București. Acordul respectiv ar fi fost încheiat la data de 04 aprilie 2023 de către A.S.S.M.B. cu o asociere de firme din care făcea parte și societatea comercială administrată de omul de afaceri, iar suma de bani menționată mai sus ar fi fost remisă în scopul plății facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente.
3. În luna august 2023, inculpatul Plută Cristian ar fi transmis, prin intermediul celor doi inculpați, persoane fizice, unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziție publică, caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENȚĂ TIP P1”, întocmit la nivelul A.S.S.M.B.. Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societății comerciale, administrată de omul de afaceri, în contextul organizării unei licitații publice având obiectul de mai sus.
4. După numirea în funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București, la data de 23 iunie 2023, inculpatul Cristescu George Mirel ar fi prelungit un abonament telefonic al instituției pe care o conducea (72 de abonamente pentru angajații spitalului) ocazie cu care furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA. Cu acești bani, inculpatul ar fi achiziționat prin intermediul sistemului de fidelitate trei telefoane mobile și trei ceasuri tip smart, bunuri pe care și le-ar fi însușit.
Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) – instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei – și managerul Spitalului Colentina din București, George Cristescu, au fost reținuți de DNA, potrivit surselor citate de Hotnews.ro.