Cristian Ghinea: „Zeci de oameni au lucrat la PNRR, au stat până târziu. Trei angajaţi din minister au căzut două etaje cu liftul”

Cristian Ghinea: „Zeci de oameni au lucrat la PNRR, au stat până târziu. Trei angajaţi din minister au căzut două etaje cu liftul”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghineacă elaborarea PNRRa necesitat „mii de ore” de muncă și sacrificii ale funcționarilor publici.

El a combătut acuzaţiile din spaţiul public potrivit cărora au existat oameni care au refuzat să lucreze la PNRR.

”Sunt câteva zeci de oameni care au muncit, sunt câteva zeci de oameni care au muncit şi la ministerele de linie (…) Sâmbătă seară, ca să vă dau un element de picanterie, la ora 11.00 noaptea, trei colegi au picat cu liftul două etaje în gol. Au venit jandarmii şi echipele de intervenţie. A fost un moment de mare emoţie, fix când aveam cel mai mult de lucru”, a declarat, miercuri, Cristian Ghinea, la prezentarea PNRR.

„Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu ca să termine în timp util. Le mulţumesc cu această ocazie”, a mai declarat ministrul.

Cristian Ghinea a mai precizat că cei trei funcţionari care au căzut cu liftul sunt sănătoşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”