Cristian Diaconescu: Trebuie să conștientizăm că suntem într-un război. Politica trebuie să fie mult mai dedicată luptei antiteroriste (VIDEO)

Publicat: 20 12. 2015, 15:23
Foto: romaniabreakingnews.ro

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, susține că „trebuie să conștientizăm că suntem într-un război”, făcând referire la bomba descoperită duminică în toaleta unui avion Air France care a aterizat de urgență în Kenya. (Detalii AICI)

„E un război crud care produce victime și trebuie să fie contracarat cu toate mijloacele. Există o diferență între statele bine organizate și statele mult mai slab organizate”.

„Din punctul de vedere al intereselor economice, astfel de amenințări le pot produce daune extraordinare. Și politica trebuie să fie mult mai dedicată luptei antiteroriste, inclusiv prin mijloace tehnice. E o perioadă când grupările radicale vor fi tot mai interesate să exercite presiuni pentru identificarea breșelor de securitate”, a spus Diaconescu.

Acesta a precizat că „în orice act terorist simbolistica e importantă. A induce sentimentul de frică e o țintă majoră decât cea a numărului victimelor. E un mesaj. Franța a înregistrat câteva lovituri în acest an”.

Cristian Diaconescu: Trebuie să conștientizăm că suntem într-un război. Politica trebuie să fie mult mai dedicată luptei antiteroriste

#DIRECT_ONE_0s3uof#