Fostul poliţist Cristian Cioacă, judecat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, rămâne în arest, a decis, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
ICCJ a respins recursul faţă de prelungirea măsurii preventive, transmite Mediafax. Decizia instanţei supreme este definitivă.
Prelungirea arestului preventiv în cazul lui Cioacă a fost hotărâtă de Curte de Apel Piteşti şi atacată cu recurs de fostul poliţist. Cristian Cioacă a fost arestat preventiv în 5 decembrie 2012, fiind dus în arestul Poliţiei Bucureşti şi transferat la Penitenciarul Colibaşi pe 30 ianuarie, fiind trimis în judecată de procurorii PICCJ pentru omor calificat şi profanare de morminte.
El este acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.
Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar şi de procurori.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 1 noiembrie.