Cristian Boureanu a fost arestat preventiv în dosarul de ultraj

Cristian Boureanu a fost arestat preventiv în dosarul de ultraj
foto: okmagazine

Judecătoria Sectorului 1 a decis arestarea preventivă a lui Cristian Boureanu în dosarul în care este acuzat de ultraj, după ce ar fi agresat un polițist rutier. Decizia nu este definitivă, precizează Agerpres.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că vineri dimineață, în jurul orei 1,30, Cristian Boureanu, aflat în calitate de pasager într-un autoturism oprit în trafic, s-a manifestat violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliție rutieră.

Boureanu l-a amenințat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, mai precizează comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Aflat într-o stare avansată de ebrietate, lui i s-a făcut rău, fiind transportat la Spitalul Floreasca. Fostul parlamentar a fost externat vineri după amiază.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`