Cristian Borcea, primele declarații după eliberarea din închisoare: Trebuie să merg cel puțin o lună la psihiatrie (FOTO, VIDEO)

Publicat: 02 07. 2018, 16:21
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cristian Borcea este liber. După ce a încercat în alte două rânduri să-i înduplece pe judecători să-l elibereze, iată că, în sfârşit, Borcea respiră din nou aerul libertăţii. Magistraţii Tribunalului Ilfov l-au eliberat condiţionat pe fostul acţionar al lui Dinamo, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în „dosarul transferurilor”.

La ieșirea din penitenciar, Cristian Borcea a declarat că va avea nevoie de o perioadă de terapie.

”A fost o perioadă foarte grea. Dacă nu aș fi avut familia și, în primul rând, pe Valentina, nu știu dacă și cum treceam pentru că este cel mai greu departe de copii, de Valentina. Au fost patru ani și trei luni de sacrificii și iubire.

Trebuie să merg cel puțin o lună la psihiatrie. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară.

După o astfel de perioadă începi să aprecizei mult mai mult oamenii de lângă tine, să petreci mai mult timp cu oamenii care au fost lângă tine în aceste momente grele și să apreciezi fiecare zi ca și cum ar fi ultima.

S-au agravat problemele de sănătate. Chiar dacă eu par din exterior neschimbat, să știți că înterior sunt multe frământări”, a declarat Cristian Borcea.

Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.