Cristian Borcea l-a turnat pe primarul Radu Mazăre de după gratii! Potrivit jurnaliștilor de la „Ziua de Constanța”, procurorii anticorupţie au intrat în posesia unui autodenunţ al lui Cristi Borcea, în care detalia modul în care a devenit proprietarul a peste 153 de hectare de teren pe faleza Constanţei sau în Mamaia. Se pare că decizia de împroprietărire ar fi fost dată în 2004, în mandatul lui Radu Mazăre la Primăria Constanța.
Astfel procurorii anticorupţie ar fi intrat în posesia unui document important care explică multe lucruri în acest sens. Prin urmare, și perchezițiile care au avut loc în urmă cu doar câteva zile ar explica, oarecum, faptul că procurorii DNA au mers ţintă în Constanţa, la sediul firmelor care gestionează contabilitatea a cinci companii cipriote în care ar fi implicat primarul constănțean.
Printre cei anchetaţi s-au aflat şi actualul arhitect-şef al Constanţei, al cărei ultim loc de muncă a fost firma „Kalinia”, condusă acum de fostul arhitect-şef al Constanţei, Ionuţ Toma.
Potrivit jurnaliștilor de la „Ziua de Constanța”, firma Kalinia a avut, de-a lungul anilor, nenumărate contracte cu instituții publice – de la Primăria Constanța, la spitale sau chiar și autorități centrale.
Cristian Borcea e vecin cu Radu Ştefan Mazăre, Alexandru Mazăre şi mama celor doi, pe unul dintre terenurile din Mamaia, pe malul lacului Siutghiol. În plus, un al treilea fiu, Mihai Mazăre, ar fi asociat în mai multe firme de turism, agrement agricultură şi imobiliare.
Conform jurnaliștilor constănțeni, momentul în care procurorii au intrat în posesia autodenunţului e, cel mai probabil, ziua de 19 aprilie. Mai exact, a doua zi după ce Borcea a fost transferat de la Penitenciarul Slobozia, acolo unde era încarcerat alături de fraţii Ioan şi Victor Becali, la Spitalul Penitenciar Poarta-Albă.
În plus, se pare că momentul în care totul va deveni public, autodenunţul lui Cristian Borcea ar putea răsturna întregul dosar, blocat timp de 6 ani pe masa mai multor judecători de la Curtea de Apel Bucureşti. Borcea ar putea astfel să obțină o reducere a pedepsei.
Cât despre reacția primarului Mazăre despre Cristian Borcea: „A venit, a ciocănit, a depus notificarea” – a spus El comandante de Constanţa.
Cristian Borcea se află în prezent la Penitenciarul Poarta Albă, executând o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare primită în Dosarul Transferurilor.