Cristian Adomniței află joi dacă revine la șefia Consiliului Județean Iași

Publicat: 06 08. 2015, 11:30
Foto: evz.ro

Joi, 6 august, judecătorii Tribunalului Iași se vor pronunța asupra măsurii controlului judiciar în cazul fostului șef al CJ Iași.

Decizia care îi interzicea lui Adomniței să revină la conducerea instituției 30 de zile a expirat, o nouă hotărâre trebuind luată pe 3 august, dar pronunțarea a fost amânată pentru ziua de joi, notează bzi.ro.

Cristian Adomniței este cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului. În același dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iași și Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, două angajate ale CJ Iași, și Letiția Popa.