Cristi Danileț, membru CSM: Dacă legile nu se aplică cu fermitate statul va fi cucerit de interlopi
Judecătorul Cristi Danileț, membru CSM, a declarat, marți, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că dacă legile nu se aplică cu fermitate și la timpul potrivit, instituțiile statului din orice stat riscă să intre sub autoritatea interlopilior.
„Dacă legile nu se aplică cu fermitate și rapid, logic că instituțiile statului ajung să fie cucerite de interlopi”, a declarat judecătorul în cadrul unor discuții pe marginea afirmațiilor făcute de Ministrul de Justiție, Cătălin Predoiu.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf
Tot referitor la acestea senatorul PSD, Dan Șova, a declarat că declarațiile făcute de Predoiu sunt făcute în premieră în calitate de om politic.
„Este prima dată în mandatul domniei sale, când Predoiu a făcut o declarație politică, în calitate de om politic. Ministrul Justiție administrează fonduri pentru intendența instanțelor, nu instanțele de judecată. Această afirmație este absolut cuviincioasă din partea oricărui cetățean român”, a declarat senatorul PSD.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf
În cadrul unei conferințe, Ministrul de Justiție, Cătălin Predoiu, a făcut următoarele declarații:
”Sarcina aplicarii noilor coduri nu este ușoară și reușita ei oferă o șansa sistemului judiciar să se recredibilizeze mai mult. Avem încă cetățeni care ne transmit un mesaj simplu: nu le pasă de lege, nu le e frică de lege! Valul de violențe recente, unele cu consecințe grave sau chiar tragice, demonstrează acest lucru”, a afirmat Cătălin Predoiu, la conferința organizată de societatea de avocați .
Acești indivizi, aceste bande, numite generic interlopi și proliferarea actelor lor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor. Când procurorii aduc probe și judecătorii le ignoră, nu se pierde doar un caz, ci se transmite opiniei publice un semnal că poți să încalci legea și să scapi nepedepsit. Dacă magistrații nu vor face legea de temut, vom fi considerați un stat eșuat.
Economia, justiția, drepturile și libertățile vor fi preluate de institutia interlopului. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi el cere taxa de protecție buticarilor, mâine va cere acțiuni la firme de avocați, sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel … Și nu o să-i puteți refuza, pentru că vor amenința cu forța, iar dacă justiția nu este mai puternică decât forța lor, vă va fi frică să-i refuzați. Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde şi va fi mult mai greu de eradicat mai târziu. Aceste fenomene s-au petrecut în alte state europene, care au avut din greu de luptat cu structuri mafiotie lăsate să crească nestingherite.
Este adevărat, avem un minister numit al Justiţiei, deşi nu are nici un control asupra sistemului, şi un consiliu numit doar al Magistraturii, deşi deţine de drept şi de fapt toate frâiele sistemului judiciar şi ale Justiţiei. Conform atribuţiilor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este în fapt un Consiliul Superior al Magistraturii şi Justiţiei şi trebuie să facă mai repede ordine în sistemul judiciar şi în Justiţie.”
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf