Criminalii bărbatului găsit într-un geamantan în Vaslui au mărturist că au mai ucis și o femeie, mamă a șase copii, găsită tot într-o valiză
La doar patru zile după găsirea cadavrului unui bărbat de 36 de ani într-o valiză în satul vasluian Pungești, anchetatorii au descoperit un al doilea cadavru. Este vorba despre Doinița Nica, o femeie de 51 de ani, mamă a șase copii, dispărută în august anul trecut.
Criminalii Narcisa și Zoro au recunoscut încă o crimă
Polițiștii i-au audiat din nou pe Narcisa și Zoro, principalii suspecți în cazul bărbatului găsit în geamantan. În timpul audierilor, partenera lui Zoro a recunoscut că cei doi au ucis-o și pe Doinița Nica, ascunzându-i cadavrul tot într-o valiză. „Vai de capul meu. Uite, acum e prima oara când vă aud pe dumneavoastră ca e moartă. Inima mea este cărbune”, a declarat șocat soțul femeii dispărute, potrivit Observator.
După această mărturisire, polițiștii au deschis o nouă anchetă și au început imediat căutările în zona indicată, o pădure din apropierea comunei Gârceni.
Acolo au fost găsite rămășițe osoase și articole de îmbrăcăminte care par a fi ale victimei. Totodată, anchetatorii au descoperit că victima avea legături cu cei doi suspecți.
„Iar ea, în lipsa mea se ducea la ăsta, la Zoro. Atrăgea fete pentru diverși bărbați, ca să facă bani. Da, acolo se culca, în lipsa mea”, a povestit soțul femeii.
Cei doi suspecți, arestați inițial pentru primul cadavru găsit la Pungești, sunt acum cercetați și pentru a doua crimă. Modul de operare al ucigașilor a șocat atât anchetatorii, cât și familia criminalului.
„Nici nu îmi vine să cred, parcă e așa, un basm, un vis. Nu mă așteptam, nu știu, noi am fost crescuți așa, o creștere cum se cuvine și cu frică de Dumnezeu”, a spus fratele suspectului.
În cazul bărbatului de 36 de ani găsit în geamantan, ancheta a relevat un triunghi amoros care a dus la moartea acestuia. Suspectul principal l-ar fi prins pe bărbat cu iubita sa în casă, și-a pierdut cumpătul, l-a ucis și a încercat să scape de cadavru înghesuindu-l într-un geamantan.