Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru: Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci ca să fii protejat de necazuri (VIDEO)

Publicat: 26 10. 2019, 12:54

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfântul Dumitru. Este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Evenimentul marchează ultima, dar și cea mai importantă sărbătoare a toamnei din calendarul creștin ortodox. Semnificaţia zilei este legată şi de o serie de tradiţii şi obiceiuri.

Socotit zeu în Panteonul românesc, Sâmedru este patron al iernii pastorale, sărbătorit la 26 octombrie, reprezentând moartea vegetației, venirea iernii și a frigului. A fost asimilat de popor ca Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoditorul de mir și făcătorul de minuni.

Sfântul Dimitrie s-a născut în cetatea Solun, adică oraşul Salonic de astăzi, şi provine dintr-o familie nobilă, fiind fiul guvernatorului acestei cetăţi. Părinţii l-au botezat în taină şi l-au crescut în credinţa creştină, pe ascuns, de teama marilor prigoniri pornite de împăraţii păgâni împotriva creştinilor.

Cu educaţia părinţilor şi harul primit de la Dumnezeu, Dimitrie a propovăduit credinţa, i-a ajutat pe oameni, iar la moartea părinţilor săi şi-a împărţit averea săracilor, a oferit adăpost orfanilor şi văduvelor.

Ziua este legată şi de o serie de tradiţii şi obiceiuri. De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii. În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă. Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor. Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă.

Ziua Sfântului Dumitru mai era considerată, pe vremuri, ziua în care se tocmeau târguri şi vânzări, precum se şi stricau învoieli făcute pe timpul verii. Pe 27 octombrie, este cinstit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.