Creștere îngrijorătoare a cazurilor noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. Peste 1.000 cazuri noi de infectare și 19 decese

Publicat: 28 08. 2021, 13:14
Actualizat: 28 08. 2021, 13:27
Foto: Inquam Photos / Virgil Sionescu

Încă 1.015 de români au fost testați pozitiv cu coronavirus. Numărul total al acestora a ajuns la 1.095.885. Dintre ei, însă, 1.053.974 au fost până acum declarați vindecați. Bilanțul deceselor a crescut și el până la 34.509 după ce, în ultima zi, 19 pacienți COVID-19 au murit. Acum sunt internați în spitale 1.815 de bolnavi COVID, din care 243 sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.

1.015 de infectări cu coronavirus în ultima zi. 136 sunt în Capitală

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță că, în ultima zi, au fost testate pozitiv cu coronavirus 1.015 de persoane. Cele mai multe sunt din Iași (40), Cluj (52), Timiș (73) și București (136).

Alte 127 de persoane au fost reconfirmate în urma retestărilor. Cele mai multe sunt din Neamț (35) și București (22).

Până astăzi, 34.509 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.08.2021 (10:00) – 28.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Constanța, Dolj, Iași , Maramureș, Neamț, Olt, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 50-59 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.

18 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.815. Dintre acestea, 243 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.057.529 de teste RT-PCR și 2.344.651 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.130 de teste RT-PCR (4.834 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.296 la cerere) și 27.756 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 6.190 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.849 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.