Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că se constată o creștere a numărului cazurilor de infectare cu coronavirus în rândul elevilor și a personalului din sistemul de învățământ.
“Ultimele raportări de astăzi, 192 elevi infectaţi şi 115 angajaţi din sistemul din învăţământ. Este, în mod evident, o creştere faţă de perioada anterioară. De aceea am spus că micșorarea mobilității, în luna aprilie, prin extinderea vacanței de primăvară își va putea aduce aportul la obiectivul de a diminua pericolul de infectare, de a lăsa timp suficient pentru campania de vaccinare, care, din fericire, merge bine”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marți, în cadrul unei conferințe de presă, în care a anunțat o modificare a calendarului actualului an școlar, pe fondul evoluției situației epidemiologice din România.
În același timp, ministrul Educației a atras din nou atenția asupra faptului că până acum a fost folosit un număr mult prea mic de teste rapide în unitățile de învățământ. Iar motivele ar avea legătură cu lipsa personalului medical, dar și cu refuzul părinților de a accepta terstarea copiilor.
“1.150.000 teste au fost distribuite către DSP-uri acum o lună. Din acestea, au fost utilizate 19.000, un procent infim. Necesită administrarea de personal medical şi acesta este deficitar în şcolile din România. Sunt cabinete în 18 la sută din şcolile din România. Mulţi părinţi apreciază testele antigen rapide ca fiind invazie şi nu îşi dau acordul pentru testarea eelvilor. Într-o lună 19.000 de teste înseamnă că nu sunt acceptate în şcoli, înseamnă că trebuie schimbat ceva. Să fie achiziţionate teste non-invazize, care nu necesită personal medical. Am discutat cu ministrul Sănătăţii despre acest subiect”, a spus ministrul.
Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a declarat că în unitățile de învățământ există măști suficiente.
“Am plecat cu 37 de milioane de măşti, au venit şi măştile din partea autorităţilor locale, au fost donate 500.000 de măşti către judeţele cu o diminuare a stocurilor. Măşti există”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Creștere a cazurilor de coronavirus în rândul elevilor și personalului din învățământ / Precizările ministrului Sorin Cîmpeanu