Un profesor al unei școli speciale din Craiova a fost bătut, miercuri, după orele de curs, de către doi elevi de-ai săi.
Motivul: cadrul de învățământ a vrut să le confiște telefonul mobil, iar cei doi băieți, care erau și frați, au ripostat, lovindu-și profesorul.
Bărbatul a acționat ca atare, în litera regulamentului școlii, care nu le permite elevilor să aibă la ei telefoane mobile, însă acest fapt i-a înfuriat pe cei doi băieți, ambii elevi ai clasei a VIII-a.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Dolj, Mihăiță Stoica, cei doi atacatori au amândoi 15 ani, fiind frați gemeni. Ei sunt elevi ai acestei școli cu dizabilități deoarece au dificultăți de auz și alte probleme la nivel senzorial.
Instituțiile abilitate au început o anchetă, în paralel cu cea a instituției de învățământ special.