Craiova: Circulația tramvaielor a fost reluată după o pauză de trei ani. Lia Olguța Vasilescu: "Astăzi am mai spulberat un mit"
Circulația tramvaielor din Craiova a fost reluată miercuri, după trei ani de pauză, timp în care autoritățile locale au reabilitat șinele și căile de rulare, arată hotnews.ro. De altfel, Regia Autonomă de Transport din Craiova a recondiționat 12 tramvaie, cu 10.000 de euro bucata, în regie proprie, conform edilului Lia Olguța Vasilescu.
"Astăzi am mai spulberat un mit, și anume, că nu putem să dăm drumul la tramvai pentru că șinele sunt prea depărtate sau prea apropiate. De fapt, linia de tramvai s-a terminat de anul trecut, a trebuit să așteptăm să se finalizeze și Calea București (principala arteră rutieră a Craiovei pe care circula tramvaiul – n.r.) pentru că, pe aceeași licitație, era și firul de contact de la tramvai și asfaltarea de la Calea București, și din cauza aceasta s-a întârziat", a explicat Lia Olguța Vasilescu.
De altfel, primarul municipiului a adăugat că tramvaiele care au fost recondiționate vor mai fi folosite aproximativ un an, după care vor fi achiziționate zece tramvaie și 50 de autobuze noi, prin fonduri europene.