Cozi kilometrice la moaștele Sfântului Nectarie. „Cu toate că vor să ne ia credința, noi mergem înainte!” (VIDEO)
A fost a doua zi de pelerinaj în Capitală. Mii de oameni au venit și duminică să se roage la moaștele Sfântului Nectarie, informează B1 TV. Cozile de credincioși s-au întins pe mai bine de un kilometru. Oamenii spun că nu se tem de coronavirus, dar respectă măsurile de protecție impuse de autorități.
Pelerinaj în Capitală. Mii de oameni au venit să se roage la moaștele Sfântului Nectarie
Pelerinajul de la mănăstire Radu-Vodă a început încă de sâmbătă, cu două zile înainte de hram. Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie a fost scoasă din biserică şi așezată în baldachinul din curtea lăcașuui de cult, pentru ca enoriaşii să se poată închina şi ruga.
Şi chiar dacă, la nivel naţional, numărul cazurilor de noi îmbolnăviri cu coronavirus continuă să crească, enoriașii care au venit să se roage spun că nu se tem de boală. Cozile care s-au format s-au intins pe mai bine de un kilometru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Merg, nu mi-e frică! Cu Dumnezeu înainte! Ne ajută Dumnezeu pe toți și să fim sănătoși cu toții”, a susținut una dintre enoriașe.
„Nu ne e teamă, că ne ferim și Dumnezeu ne ferește de toate bolile!”, a mai spus o altă femeie care a venit să se roage.
De altfel, în curtea bisericii au fost amplasate recipiente cu dezinfectant, iar racla cu moaştele sfântului ierarh Nectarie este dezinfectată după fiecare atingere.
„Cu masca la gură și respectăm regulile, nu cred că se va întâmpla nimic. Cu Dumnezeu înainte. La el e puterea! Cu toate că vor să ne ia credința, noi mergem înainte!”, a zis o altă femeie care a venit la moaștele Sfântului Nectarie.
Credincioșii se mai pot ruga la moaştele sfântului ierarh până luni seară. De luni intră în vigoare noi măsuri anticoronavirus, iar una dintre ee prevede restricționarea deplasărilor pe timp de noapte.
Pelerinaje în condiții speciale, din cauza epidemiei de coronavirus
La finele lunii trecute, în București a avut loc și pelerinajul la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.
Pelerinajul de pe dealul Mitropoliei a avut loc în condiții speciale anul acesta, din cauza epidemiei de coronavirus. Reprezentanții Bisericii au delimitat un culoar unic unde credincioșii trebuiau să aștepte până când le venea rândul să se roage. Pe trotuar au fost trasate marcaje care să-i ajute pe enoriași să respecte distanța de 1,5 metri unul față de celălalt. Din loc în loc au fost puse și dispozitive cu dezinfectant. Regulie au fost prevăzute în cadrul unui protocolîncheiat între municipalitate și Patriarhie.
Potrivit normelor instituite, la evenimentele religioase nu pot participa decât persoanele care au domiciliul în localitatea respectivă.
Regulile au cam stârnit nemulțumiri în rândul unor fețe bisericești.
„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte. (…) Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. (…) Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept”, a afirmat, cu subînțeles, chiar Patriarhul Daniel, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou.