Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a explicat măsurile care vor fi introduse pentru circulația metroului pentru a evita infectările cu COVID-19 după data de 15 mai, când starea de urgență ar urma să fi înlocuită cu starea de alertă. Acesta a explicat că Metrorex urmează să folosească toate trenurile din dotare, astfel încât timpii de aștetare în stații să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute.
Ministrul Lucian Bode a precizat că în acest sens va avea vineri o discuție cu premierul Ludovic Orban pentru ca Guvernul României să ia măsurile necesare pentru fiecare mijloc de transport în parte. În ceea ce privește metroul măsuri speciale vor fi luate încă de la intrarea în stații, astfel încât accesul să se facă în condiții de siguranță și să fie evitate aglomerările, potrivit ministrului Transporturilor.
“În staţii, de asemenea, se păstrează distanţa. Noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcţie de staţiile Metrorex”, a afirmat ministrul Transporturilor, prezent la conferinţa de presă susţinută de premierul Ludovic Orban după vizita efectuată la Uzina Dacia Mioveni.
Lucian Bode a subliniat că instituţiile statului au obligaţia să vină cu un set de reguli pentru tot ceea ce înseamnă transportul public și că în zilele următoare vor fi anunţate măsurile concrete care urmează să fie luate pentru fiecare mod de transport în parte.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a făcut aceste declarații în contextul în care a vizitat, împreună cu premierul Ludovic Orban uzina Ford, în contextul în care a reluat producția de mașini, după ce aceasta fusese paralizată ca urmare a măsurilor de izolare șid e distanțare socială, pe fondul pandemieid e COVID-19.
Amintim faptul că după data de 15 mai starea de urgență din România expiră, urmând să fie înlocuită cu starea de alertă, care presupune printre altele relaxarea regulilor de circulație a persoanelor. Românii se vor putea deplasa în interiorul localităților fără a mai declara în prealabil unde se duc, lucru ce nu va fi valabil și pentru călătoriile interurbane, ce vor fi permise doar pentru motive justificate, precum, spre exemplu, cele profesionale.
Tot din 15 mai se vor redeschide și frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele. Chiar și așa, încă vor fi interzise grupurile mai mari de trei persoane, iar președintele Iohannis a precizat că autoritățile vor evalua constant situația, astfel că la fiecare două săptămâni, după caz, ar putea fi relaxate sau reinstituite o serie de restricții.
În ceea ce privește libertatea de circulație a persoanelor în afara localităților premierul Ludovic Orban a declarat că nu a fost luată nicio decizie în legătură cu posibilitatea ca după 15 mai oamenii să poată pleca din localitatea de domiciliu. Asta deși ministrul de Interne dădea de înțeles că există această posibilitate, în anumite condiții.
În ceea ce privește evoluția cazurilor de COVID-19 în România, șeful departamentului pentru situațiile de urgență consideră că România nu a ajuns în situația în care numărul îmbolnăvirilor să înceapă să scadă. În acest sens, acesta a dat exemplu bilanțul îmbolnăvirilor din ultimele 4 zile ”pentru cei care pun la îndoială încă faptul că infecția cu COVID 19 continuă, iar cifrele nu sunt în scădere”.
Dacă luni au fost înregistrate 349 de cazuri noi, marți au fost 325 cazuri noi, miercuri 270 cazuri noi, iar joi au fost înregistrate 392 de noi cazuri.
În ceea ce privește bilanțul îmbolnăvirilor, peste 14.400 de oameni au fost infectați cu noul Covid-19, dintre care 886 s-au stins din viață, potrivit unui raport publicat joi de Grupul de Comunicare Strategică.
Până în momentul de față, 234 de pacienți sunt internați la ATI. În prezent, 6.144 de persoane au fost declarate vindecate.