COVID-19 este extrem de contagios în această perioadă, se transmite rapid, sunt din ce în ce mai multe cazuri de îmbolnăvire de la o zi la alta, de la o săptămână la alta.
Medicul infecționist Carmen Dorobăț a a vut o intervenție în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, unde a oferit câteva recomandări importante pentru a ne feri de acest virus.
Medicul a fost întrebat cum se explică nivelul mare de contagiozitate din această perioadă.
“Acest virus a fost întotdeauna deosebit de contagios, însă și transmiterea pe calea aerului este cea mai ușoară cale de transmitere a unui agent infecțios. Este o perioadă de vară, de vacanță. Trebuie să ne bucurăm de această perioadă și se socializează. Se socializează intens, sunt mobilizări mari populaționale dintr-o parte în alta a globului, la distanțe mai mari sau mai mici, și așa se explică că numărul acestor infecții care se transmit pe cale respiratorie a crescut și, deși a crescut numărul de cazuri, nu există forme grave care să ne pună probleme în ceea ce privește atitudinea medicală”, a precizat Dorobăț.
Carmen Dorobăț a fost întrebată și ce recomandări are pentru această perioadă.
“Cum spuneam, trebuie să ne ducem în continuare viața normal, cu vacanțe cu tot, dar cei care se știu a avea probleme în zona respiratorie și mă refer aici la probleme cronice, boli cronice pulmonare, boli cronice cardiace sau alte boli care scad capacitatea de apărare a organismului, de exemplu, cel mai frecvent se vorbește despre diabet, aceștia trebuie să aibă grijă, în sensul că pot contacta această infecție, în special, din spații închise și aglomerate. Ca urmare, cei care cred că pot avea un astfel de pericol de pe urma contaminării cu acest virus și sigur ar fi necesar si un sfat la medicul de familie sau medicul infecționist, ar putea să poarte mască în astfel de condiții”, a mai spus medicul.