COVID-19 devine o boală obișnuită în România. Starea de risc epidemiologic a încetat

COVID-19 devine o boală obișnuită în România. Starea de risc epidemiologic a încetat
Foto: Pixabay.com

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea de încheiere a stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19.

Ce măsuri vor fi implementate

Odată cu încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19, vor fi implementate următoarele măsuri:

  • Încetarea funcționării spitalelor/secțiilor dedicate internării pacienților cu COVID-19, aceștia putând să se interneze și trateze în orice unitate sanitară, în condiții de izolare specifice oricărei boli infecțioase respiratorii;
  • Încetarea funcționării centrelor de evaluare dedicate pacienților cu COVID-19, evaluarea acestora se va efectua în orice unitate sanitară, cu respectarea precauțiilor de izolare;
  • Nu se vor mai acorda sporuri speciale, deoarece boala COVID-19 este considerată o boală infecțioasă obișnuită;
  • Începând cu 1 iulie 2023 nu se vor mai elibera de către STS certificatele electronice de vaccinare COVID-19.

COVID-19: O problemă de sănătate stabilă, nu o urgență internațională

Ministerul Sănătății continuă să recomande persoanelor care prezintă semne și simptome similare infecției cu SARS-CoV-2 să se testeze, să se autoizoleze și să poarte mască, iar în special în cazul în care simptomele se agravează sau dacă acestea sunt însoțite de diverse comorbidități și vârsta este peste 65 de ani.

Sistemul de supraveghere și raportare a cazurilor de COVID-19 prin intermediul tuturor unităților sanitare și laboratoarelor rămâne în vigoare.

CNSU a aprobat această hotărâre în baza Raportului elaborat de Comitetul de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la evoluția bolii COVID-19, care a evidențiat nivelurile ridicate ale imunității populației la SARS-CoV-2. Aceste concluzii au fost confirmate și de pozițiile oficiale exprimate public de către Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. Conform acestor poziții, COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă și nu mai reprezintă o urgență de sănătate publică de interes internațional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`