Costel Corduneanu, reţinut pentru constituire de grup infracţional şi contrabandă, pus sub control judiciar
Costel Corduneanu și Ovidiu Ranzburg, reţinuți pentru constituire de grup infracţional organizat, contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, vor fi cercetați sub control judiciar, a decis, vineri seară, Curtea de Apel Iași.
Magistrații au mai decis ca Neculai Horobeţ să fie cercetat în libertate, relatează Mediafax.
Porucorii DIICOT Iaşi au emis, în noaptea de joi spre vineri, ordonanţe de reţinere pentru Costel Corduneanu, acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă calificată, precum şi pentru Ovidiu Ranzburg şi avocatul Neculai Horobeţ, care, pe lângă cele două infracţiuni, sunt suspectaţi și de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Cei trei au fost duşi, vineri, la Curtea de Apel Iaşi, cu propunere de arestare preventivă.
Aceştia au fost reţinuţi după ce în maşina în care se afla Ranzburg a fost găsit un revolver cu 19 gloanţe de calibru 38 special – 9 milimetri.
Ea a precizat că maşina în care se afla Ranzburg a fost oprită, miercuri, la Vaslui, acesta fiind dus, împreună cu o altă persoană, la audieri.