Cosmin Andreica, Europol: Nu din cauza polițiștilor am avut parte de rezultate eronate la DrugTes / În Maramureș s-a luat decizia de a nu mai fi folosite, întrucât rata de eroare depășea 30% (VIDEO)

Publicat: 25 05. 2023, 11:48
Sursa Foto: Facebook / Poliția Română

Președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a comentat cazul șoferilor care s-au confruntat cu rezultate fals pozitive la DrugTest, joi, la Știrile B1 TV, și susține că „nu din cauza polițiștilor am avut parte de rezultate eronate, ci din cauza calității proaste a specificațiilor acestui mijloc de testare”.

Cosmin Andreica (Europol), pe B1 TV, despre cazul rezultatelor eronate la DrugTest

Întrebat cum e posibilă o astfel de situație, sindicalistul a explicat: „Informațiile sunt parțial adevărate, parțial adevărate în sensul în care nu din cauza polițiștilor am avut parte de rezultate eronate, ci din cauza calității proaste a specificațiilor acestui mijloc de testare, așa cum relevă de altfel multe alte rapoarte ale specialiștilor, atât cu privire la DrugTest, cât și cu privire la celelalte aparate folosite”.

„Sunt multe aspecte care sunt foarte variabile în privința utilizării acestui dispozitiv, în sensul în care am avut situații într-un număr egal în care au fost respectate toate recomandările de utilizare a aparatului, și, atenție, sunt recomandări, nu sunt impuneri, este o altă discuție, dar am avut aceleași tipuri de erori – și atunci sigur că polițiștii, până la urmă, nu au altă variantă decât să folosească mijloacele puse la dispoziție de către instituție”, a adăugat Cosmin Andreica.

Întrebat dacă mai merită folosite aparatele în aceste condiții, liderul Sindicatului Europol a răspuns: „Într-adevăr, este o întrebare foarte bună și vă putem spune cu certitudine că, cel puțin în privința unui alt model folosit de polițiștii rutieri, s-a luat decizia, de exemplu, în județul Maramureș, de a nu mai fi folosite de polițiștii rutieri, întrucât rata de eroare depășea 30%, deci 3 din 10 rezultate nu corespundeau realității, asta în urma probelor biologice care erau prelevate și a rezultatelor primite de la Medicina Legală, ceea ce demonstrează că e clar că trebuie să ne reorientăm spre alte dispozitive, să ne uităm la celelalte forțe de poliție din alte țări”.