Corul Regal Venlona a fost alungat, sâmbătă, din Piața Libertății de politiștii locali, după ce a vrut să cânte gratis pentru timișoreni.
Alături de soliştii vocali şi orchestra Operei Naţionale Române, Corul Regal Venlona din Venlo, Olanda, au susținut, vineri seară, în fața a sute de timișoare, concertul inaugural al Festivalului de operă şi operetă de la Timişoara.
Impresionaţi de primirea publicului timişorean, care a umplut până la refuz sala Operei Naţionale, membrii Corului Regal Venlona au decis, sâmbătă după-amiaza, să le cânte timişorenilor gratuit în Piaţa Libertăţii.
Cu toatea acestea, în momentul în care membrii Corului Regal au început să cânte, polițiștii comunitari le-au spus că ori se opresc din cântat imediat, deoarece nu au autorizaţie pentru acest moment, ori vor primi amendă.
Membrii Corului Regal s-au conformat, iar timişorenii au fost privaţi de un eveniment care putea ridica statutul Timişoarei.
Timișoara a candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2021, iar, în prezent, reprezentanții Timișoarei doresc să transforme Piața Libertății într-una plină de evenimente, deși întâmplarea de sâmbătă este total opusă acestei intenții, transmite tion.ro.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, duminică, într-o intervenție telefonică, în cadrul emisiunii „X-Press”, moderată de Sabin Orcan și difuzată pe B1 TV, că este indignat de această întâmplare, spunând că polițiștii respectivi nu au discernământ.
„Sunt indignat că s-au întâmplat lucrurile așa cum ați prezentat dumneavoastră. Nu a fost un lucru organizat, polițiștii au aplicat legea mecanic. Nu au avut discernământ. Nu au sunat un superior să întrebe. Este o chestiune și de lege. Se impune să existe o aprobare pentru orice eveniment stradal, dar trebuie să existe discernământ. Nu reprezentau un pericol social. Eventual îți întrebi superiorul„, a spus primarul Timișoarei.