Coronavirusul sparge o nouă barieră psihologică: Peste 6 milioane de cazuri confirmate în toată lumea. Cu ce măsuri răspund autoritățile și care sunt efectele pandemiei. LIVE UPDATE
Criza COVID-19 a spart un nou prag psihologic, în condițiile în care, la nivel global, există deja peste 6 milioane de persoane confirmate cu boala infecțioasă provocată de virusul SARS-CoV-2. Noul coronavirus, remarcat în premieră la Wuhan, China, în finalul anului 2019, este legat de 367.000 de decese din toată lumea, dar trebuie menționat că, potrivit datelor centralizate sâmbătă dimineață de Worldometer, mai bine de 2,6 milioane de oameni s-au vindecat după ce au fost testați pozitiv.
Concret, la ora actuală, în lume există 3 milioane cazuri confirmate active de COVID-19, iar SUA sunt de departe națiunea cu cel mai mare număr de îmbolnăviri, circa 1,8 milioane, dar datele trebuie raportate la dimensiunea populației, precum și la ritmul incomparabil de testare, de aproape 17 milioane de teste. Autoritățile americane au raportat și circa 105.000 de decese legate de coronavirus.
Brazilia este o altă națiune care resimte din plin efectele crizei COVID-19. Cu aproape 469.000 de cazuri confirmate până la această oră, statul latinoamerican a raportat circa 28.000 de decese. În plus, autoritățile braziliene nu se pot lăuda cu un ritm incredibil de testare, având nici măcar 1 milion de teste la ora actuală.
Europa are și ea aproape 2 milioane de cazuri confirmate de COVID-19, dar trebuie precizat că Worldometer a inclus în statistică și Rusia, deși Federația Rusă se întinde, într-o măsură semnificativă, și pe continentul asiatic. Cât privește partea europeană occidentală, trebuie precizat că cele mai afectate națiuni sunt Spania (285.000 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus și 27.000 de decese), Marea Britanie (271.000 și 38.000), Italia (232.000 și 33.000) și Franța (187.000 și 29.000).
Pandemia de coronavirus la nivel global. Cum răspund autoritățile
UPDATE, 30 mai, ora 22:Mai multe orașe dinItalia, dar în special Milano și capitala Roma, au devenit scenele unor proteste împotriva guvernului Giuseppe Conte, sâmbătă, când oamenii au ieșit să își exprime nemulțumirea față de închiderea economiei, dar și față de UE, fără să respecte totușimăsurile de distanțare socială. Unii dintre ei au purtat măști, dar adesea acestea erau coborâte sub bărbie.
UPDATE, 30 mai, ora 22:Ministrul de Externe al Italiei, Luigi Di Maio, a transmis un mesaj dur la adresa celorlalte state europene vecine, în contextul în care solicită o deschidere controlată a frontierelor pe fondul relaxării măsurilor restrictive. În aceste condiții,Italiacere respect din partea celorlalte state europene în ce priveşte viitoarea redeschidere a frontierelor, transmite ministrul de externe Luigi Di Maio.
UPDATE, 30 mai, ora 22:Un nepot al Regelui Filip din Belgia, Prințul Joachim, a fost testat pozitiv pentru noulcoronavirus, după ce a luat parte la o petrecere în Spania, despre care presa spaniolă susține că ar fi încălcat restricțiile de carantină din cauza numărului de participanți, relateazăReuters.
UPDATE, 30 mai, ora 20.30:Un nepot al Regelui Filip din Belgia, Prințul Joachim, a fost testat pozitiv pentru noulcoronavirus, după ce a luat parte la o petrecere în Spania, despre care presa spaniolă susține că ar fi încălcat restricțiile de carantină din cauza numărului de participanți, relateazăReuters.
UPDATE, 30 mai, ora 20.30:EconomiaUEar trebui să își revină „destul de puternic” anul viitor, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis pentruEuronews, prezentând planurile echipei sale pentru un fond ambițios de recuperare după criza provocată de noul coronavirus.
UPDATE, 30 mai, ora 20.30:Turciaanunță redeschiderea moscheilor pentru rugăciuni colective, după mai bine de două luni de restricții impuse pentru blocarea răspândirii noului coronavirus, informează sâmbătă AFP.
UPDATE, 30 mai, ora 18:ConducereaPentagonului și-aexprimat încrederea că un vaccin contra coronavirusului va fi disponibil până în ianuarie, și poate încă din această toamnă – afirmații care au fost întâmpinate cu scepticism de către experții științifici. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat că el și secretarul pentru sănătate și servicii umane, Alex Azar, „vor cooperapentru desfășurarea operațiuniiWarp Speed”, efortul administrației președintelui Trump de a produce 300 de milioane de doze de vaccin până în ianuarie.
UPDATE, 30 mai, ora 18:O nouă teorie lansată de oamenii de știință pare să schimbe percepția larg împărtășită că noul coronavirus provoacă o boală respiratorie. Mai multe simptome misterioase descoperite în cazul unor pacienți indică faptul că boala, atunci când devine fatală, afectează de fapt în special sistemul circulator.
UPDATE, 30 mai, ora 15:În patru insule de mici dimensiuni dinSpaniavor putea fi deschiseterasele la 75% din capacitate, începând de luni, anunță guvernul Pedro Sanchez, ca parte dinprogramul în patru fazeprin care și-a propus să relaxeze restricțiile din Regat, unde locuitorii s-au confruntat cu una dintre cele mai stricte carantine ale Europei. Este vorba, pe de o parte, deLa Graciosa, El Hierro și La Gomera din Insulele Canare, respectiv despre Formentera din Insulele Baleare.
UPDATE, 30 mai, ora 15:Marea Britanieriscă să piardă din nou controlul asupra pandemieiCOVID-19, deoarece începe să-și ridice blocajul în mod dezorganizat, fără un program complet funcțional, au avertizat sâmbătă trei consilieri științifici, citați deReuters.
UPDATE, 30 mai, ora 13.30:Intenția companieiRenault de restructurare și de a închide mai multe fabrici de pe teritoriul francez a generat proteste în nordul Franței. Sute de angajați s-au adunat sâmbătă dimineaţa și au protestat în faţa uzineiRenault de la Maubeuge, faţă de intenţia constructorului auto francez de a desfășura concedieri în masă ce ar urma să vizeze 15.000 de angajați la nivel mondial. Numai în franța ar urma să dispară, potrivit planului de restructurare 4.600 de locuri de muncă, potrivit AFP.
UPDATE, 30 mai, ora 12:Rata de mortalitate înregistrată în Franța, între 1 și 18 mai, a fost cu 6% mai mică decât în aceeași perioadă din 2019, respectiv cu 1% mai mică decât în intervalul similar din 2018, în ciuda crizei COVID-19, susține agenția franceză de statistică INSEE, potrivitReuters.
UPDATE, 30 mai, ora 12:Bilanțul morților din cauzaCOVID-19a ajuns la 27, 121 în Spania, după ce au fost înregistrate doar două noi decese în ultimele 24 de ore, informează Ministerul Sănătății, citat deReuters.
UPDATE, 30 mai, ora 12:Opoziția dinSuediaa făcut apel, vineri, la lansarea unei comisii independente de anchetă, care să fie numită în următoarele două săptămâni și să investigheze răspunsul autorităților la criza COVID-19, potrivit AFP citată deBarrons. Este vorba despre formațiunile de dreapta, în speță conservatorii din Partidul Moderat și anti-imigraționiștii Suedezi Democrați, care cer ca organismul să fie creat înainte de venirea verii.
Criza COVID-19, resimțită și în România. Efecte și măsuri. LIVE UPDATE
UPDATE, 30 mai, ora 22:Tibor Lakatos, membru al comitetului ungar pentru răspunsul la epidemia de COVID-19, susține căUngariamenține deocamdată restricțiile de călătorie pentru România și Ucraina, explicând că persoanele care sosesc din cele două state și doresc să rămână pe teritoriul țării vor fi nevoite să intre timp de 14 zile în carantină, potrivit MTI citată deAgerpres.
UPDATE, 30 mai, ora 20.30:Patriarhia Română a oferit 4.470 de tablete sau alte dispozitive electronice, în valoare totală de circa 2,6 milioane de lei, către elevii și cadrele didactice din comunitățile dezavantajate, astfel încât să contribuie la facilitatea cursurilor online, anunță Biserica Ortodoxă Română (BOR) printr-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, cătreAgerpres, în care notează că susține inițiativa lansată de Ministerul Educației și Cercetării în acest sens, prin proiectul „Alege Școala!”şi prin intermediul eparhiilor din ţară şi din diaspora română.
UPDATE, 30 mai, ora 18:În contextul măsurilor de relaxare a restricțiilor impuse, începând cu luna martie pentru a stopa pandemia de COVID-19, șomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în sectoarele în care se mențin blocajele până la ridicarea acestora, potrivit OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial.
UPDATE, 30 mai, ora 18:Amenzile din perioada stării de urgență nu pot fi anulate prin lege,avertizează Consiliul Legislativ, ca reacție la proiectul de lege inițiat dePSD,ALDEși PRO România care își propune ca toate procesele verbale de contravenție, date în perioada stării de urgență să fie declarate nule, iar banii să fie returnați persoanelor amendate. Doar instanțele, în urma decizieiCCR, pot anula amenzile primite de români.
UPDATE, 30 mai, ora 15:În contextul pandemiei de coronavirus, autoritățile fac ultimele pregătiri pentru desfășurarea examenelor naționale în condiții de maximă sigurață. Vorbim despre circuite delimitate pentru fluxurile de elevi, dar și de săli de clasă reamenajate și dotate corespunzător, potrivit B1 TV. Primaria Sectorului 4 din Capitală a întreprins măsurile anti-coronavirus necesare, iar edilul Daniel Băluță dă asigurări că atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul vor fi susținute la standarde sanitare și de igienă cât mai înalte.
UPDATE, 30 mai, ora 15:Terasele se redeschid de luni, iar reprezentanții localurilor din Centrul Vechi al Capitalei continuă demersurile pentru îndeplinirea cerințelor anti-coronavirus. Regulile obligatorii de redeschidere a teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că este acum oficial că nu se va putea merge în ele decât cu rezervare. Totuși, unul dintre proprietari reclamă că, în condițiile prevăzute pentru limitarea răspândirii COVID-19, încasările vor scădea dramatic, cu până la 80%.
UPDATE, 30 mai, ora 13.30:Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că restaurantele, mallurile și sălile de spectacole din România ar putea primi din nou clienți din 15 iunie, iar portul măștii de protecție ar putea să nu mai fie obligatoriu, cu condiția ca etapa de relaxare care începe în 1 iunie, prin redeschidereateraselorși aplajelor, nu va produce efecte negative ca evoluție a pandemiei de coronavirus, . Demnitarul a făcut aceste precizări în cadrul Știrilor B1 TV, unde a explicat că, printre variabilele luate în calcul, se numără bilanțul cazurilor noi, al celor care necesită terapie intensivă, precum și nivelul de adresabilitate la unitățile de primiri urgențe din țară.
UPDATE, 30 mai, ora 13.30:Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până sâmbătă, ora 13, 19.133 de persoane au fost diagnosticate cuCOVID-19, dintre care 151 sunt cazuri noi de îmbolnăvire, la un număr total de 425.819 teste prelucrate la nivel național. Dacă 13.046 de pacienți au fost declarați vindecați și externați după infecția cucoronavirus, 1.253 au murit, iar alți 160 sunt internați în secțiile de terapie intensivă din țară. Cel mai recent bilanț arată că, pe teritoriul României, 2.993 de oameni sunt în carantină instituționalizată, în timp ce alți 98.403 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Reamintim că, tot azi, ministrul Nelu Tătaru a vorbit, în direct pe B1 TV, despre posibilitatea implementării unei noi etape derelaxare a restricțiilordin 15 iunie.
UPDATE, 30 mai, ora 12.30:Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă dimineață, că alți cinci pacienți infectați cucoronavirusau murit, astfel că bilanțul deceselor legate deCOVID-19din România a ajuns la 1.253. Datele raportate de Institutul Național de Sănătate Publică arată că ultimele victime sunt pacienți din Capitală și din Brașov, respectiv din județele Iași și Ilfov. Vestea vine în contextul în care, potrivit celor mai recente date oferite de autorități, în țară, au fost confirmateaproape 19.000 de îmbolnăviri.
UPDATE, 30 mai, ora 12:Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă dimineață, că alți cinci pacienți infectați cucoronavirusau murit, astfel că bilanțul deceselor legate deCOVID-19din România a ajuns la 1.253. Datele raportate de Institutul Național de Sănătate Publică arată că ultimele victime sunt pacienți din Capitală și din Brașov, respectiv din județele Iași și Ilfov. Vestea vine în contextul în care, potrivit celor mai recente date oferite de autorități, în țară, au fost confirmateaproape 19.000 de îmbolnăviri.