CORONAVIRUS | Cum a arătat traficul în București și marile orașe în prima zi de relaxare a măsurilor anti COVID-19 (FOTO)
Începând cu data de 15 mai, România a ieșit din starea de urgență, aceasta fiind înlocuită cu starea de alertă.
Românii au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert, de instituirea acesteia. Astfel, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) le-au reamintit cetățenilor cele mai importante reguli pe care trebuie să le respecte pentru a se proteja de noulcoronavirus, deoarece pericolul reprezentat deCOVID-19nu a trecut.
Cu toate acestea, relaxarea măsurilor a permis libera circulație prin orașe, fără declarația pe proprie răspundere, care a rămas valabilă doar în cazul ieșirii din localitate, pentru o anumită serie de motive bine întemeiate. De altfel, între timp, autoritățile au publicat și un nou model aldeclarației pe propria răspundere.
Libera circulație a dus la accidente rutiere încă de la primele ore
Relaxarea măsurilor impuse de Guvern a venit la pachet cu aglomerarea marilor orașe, traficul de pe marile artere fiind sufocat de numărul mare de mașini, în prima zi după relaxarea măsurilor.
FOTO: Facebook/Trafic-Arad
Trei accidente rutiere au avut loc în România doar până la ora 8.00, conform datelor transmise decentrul Infotrafic al Poliției Române.
Primul accident a avut loc în județul Mehedinți, pe DN 6 Orșova – Filiași, la ieșirea din localitatea Șimian către Strehaia, o coliziune între două autovehicule, incident în urma căruia patru persoane au fost rănite.
Apoi, în județul Călărași, traficul rutier a fost oprit în ambele direcții pe DN 4 București – Oltenița, la ieșirea din localitatea Budești către Gruiu,în urma unei coliziuni dintre un autotren și un autoturism. Două persoane au fost rănite, una fiind încarcerată.
De asemenea, și în Timiș, traficul rutier a fost întrerupt pe DN 6 Caransebeș – Lugoj, în zona localității Găvojdia, din cauza unui accident dintre un autotren și două turisme, o persoană fiind rănită în urma impactului.
Anual, în medie, în România își pierd viațaaproximativ 2.000 de persoane în accidente rutiere.
Foto: Fanatik – București
CFR reia circulația trenurilor. Cum se va putea călători în perioada stării de alertă
CFR va repune în circulaţie, progresiv, trenurile de călători, pentru trafic intern şi internaţional, începând cu data de 15 mai. În prima parte a acestui program, se va relua circulația următoarelor trenuri:
Începând cu data de 16 mai 2020
– IR 1623 în relaţia Bucureşti Nord – Sibiu
– IR 1624 în relaţia Sibiu – Braşov
Începând cu data de 17 mai 2020
– IR 1751 se repune în circulaţie în relaţia Bucureşti Nord – Paşcani – Suceava, în locul trenului IR 12751 Bucureşti Nord – Bacău – Paşcani – Iaşi şi va avea în compunere grupa de vagoane pentru Botoşani (R 5583 Vereşti – Botoşani)
– IR 1653 în relaţia Bucureşti Nord – Bacău – Suceava – Vatra Dornei Bai hc
– R 2444 în relaţia Târgu Mureş – Războieni
Începând cu data de 18 mai 2020
– IR 1654 în relaţia Vatra Dornei Băi hc – Suceava – Bacău – Bucureşti Nord
– IR 1754 în relaţia Suceava – Paşcani – Bucureşti Nord şi va avea în compunere grupa de vagoane de la Botoşani (R 5582 Botoşani – Vereşti)
– IR 380 în relaţia Bucureşti Nord – Paşcani – Suceava Nord, în locul trenului IR 12581 Bucureşti Nord – Paşcani – Iaşi
– IR 381 în relaţia Suceava Nord – Paşcani – Bucureşti Nord, în locul trenului IR 12580 Iaşi – Paşcani – Bucureşti Nord
– R 5562 în relaţia Suceava Nord – Botoşani
– R 5582 în relaţia Botoşani – Vereşti
– R 5583 în relaţia Vereşti – Botoşani
– R 5567 în relaţia Botoşani – Suceava Nord
– R 5564 în relaţia Suceava Nord – Botoşani
– R 5565 în relaţia Botoşani – Suceava
– IR 1551 în relaţia Bucureşti Nord – Ploieşti Sud
– IR 1556 în relaţia Ploieşti Sud – Bucureşti Nord
– R 5027 în relaţia Bucureşti Nord – Ploieşti Sud
– R 9101 în relaţia Bucureşti Nord- Târgovişte
– R 9106 în relaţia Târgovişte – Bucureşti Basarab
– R 7031 în relaţia Bucureşti Nord – Urziceni
– R 7036 în relaţia Urziceni – Bucureşti Nord
– R 4509 în relaţia Braşov – Gheorgheni
– R 4515 în relaţia Braşov – Miercurea Ciuc
– R 4517 în relaţia Braşov – Siculeni
– R 4519 în relaţia Braşov – Siculeni
– R 4522 în relaţia Gheorgheni – Miercurea Ciuc
– R 4523 în relaţia Miercurea Ciuc – Izvoru Mureşului Hm
– R 4524 în relaţia Miercurea Ciuc – Băile Tuşnad Hm
– R 4530 în relaţia Războieni – Târgu Mureş
– R 9301 în relaţia Videle – Roşiori Nord
– R 9008 în relaţia Craiova -Roşiori Nord – Bucureşti Basarab
– R 9385 în relaţia Roşiori Nord – Craiova
– R 9025 în relaţia Bucureşti Basarab -Piteşti
– R 9477 în relaţia Piteşti – Piatra Olt
– IR 1090 în relaţia Golenţi – Craiova, cu plecare din Golenţi la ora 13:05 conform graficului
– R 9135 în relaţia Craiova – Băileşti
– R 9138 în relaţia Băileşti – Craiova
În perioada 18 mai – 14 iunie 2020
– R 11290 în relaţia Calafat – Golenţi va circula cu orar modificat, cu plecare din Calafat la ora 12:45 şi sosire în Golenţi la ora 13:00. Începând cu data de 15 iunie 2020, R 11290 şi R 11291 în relaţia Calafat – Golenţi şi retur se anulează.
Începând cu data de 19 mai 2020
– R 9024 în relaţia Piatra Olt – Bucureşti Nord
– R 4525 în relaţia Băile Tuşnad Hm. – Siculeni
– R 4528 în relaţia Izvoru Mureşului – Hm. Siculeni
Începând cu data de 24 mai 2020
– R 9004 în relaţia Roşiori Nord – Bucureşti Basarab
Începând cu data de 1 iunie 2020
– IR 1582 în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord
– IR 1584 în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord
– IR 1559 în relaţia Bucureşti Nord – Buzău
– IR 1558 în relaţia Buzău – Bucureşti Nord
– IR 1681 în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa
– IR 1682 în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord
– IR 1683 în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa
– IR 1684 în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord
– R 8002 în relaţia Constanţa – Bucureşti Obor
– R 8003 în relaţia Bucureşti Obor – Constanţa
– R 8202 în relaţia Constanţa – Buzău
– R 9026 în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord
Restul trenurilor suspendate în timpul stării de urgenţă vor fi reintroduse în circulaţie de la data de 1 iunie 2020
România, în stare de alertă pentru 30 de zile
După cele două luni în care pe teritoriul țării a fost instituită starea de urgență, România a intrat, începând de pe 15 mai, în starea de alertă, care este valabilă pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire.
De acum, românii au obligația de a purta măști de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
De asemenea, au fost redeschise cabinetele stomatologice, saloanele de îngrijire personală, parcurile și grădinile publice, mall-urile cu o suprafață mai mică de 15.000 de metri pătrați și magazinele din centrele comerciale care au intrare separată față de restul complexului.
Se pot relua și slujbele religioase, care pot fi oficiate în afara lăcașurilor de cult, credincioșii având obligația să poarte măști de protecție și să păstreze distanțarea socială, conform reglementărilor.
Întrebat dacă de luni, atunci când va intra în vigoare legea privind starea de alertă, vor exista sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile impuse de autorități, premierul Ludovic Orban a răspuns:
”Sigur că vor fi sancțiuni. Și acum avem bază să dăm amenzi, că nu lipsește baza legală pentru a da amenzi. Acum trecem, practic, la niște reguli care sunt impuse prin hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, care sunt impuse prin ordine comune ale Ministerului Sănătății, cu miniștrii de resort din diferitele domenii pe care le coordonează. După ce oamenii ajung să cunoască aceste reguli, cine nu le va respecta va fi amendat”.