Începând cu data de 11 august, Spania intră din nou pe lista țărilor din zona galbenă.
Astfel, turiștii care sosesc din Spania în România începând cu această dată sunt obligați să între în autoizolare la domiciliu, sau chiar în carantină în cazul în care au simptome de COVID-19, timp de 14 zile. Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările cu risc epidemiologic ridicat și au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni români, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene sau ai Spațiului Economic European.
Mai mult, zborurile comerciale regulate dintre aeroporturile din țara noastră și cele spaniole vor fi suspendate începând cu aceeași dată.
Numărul mediu de cazurilor noi de coronavirus din Spania, din ultimele 14 zile, raportate la 100.000 de locuitori, a depășit pe cel raportat de țara noastră (peste 89 de cazuri, comparative cu 87 cât are România).
Următoarea actualizare a listei țărilor incluse în zona galbenă va avea loc în weekendul următor.
Pe fondul celui de-al doilea val de coronavirus de pe teritoriul Spaniei și a creșterii substanțiale a numărului de noi cazuri, în special în regiunea Cataloniei, mai multe state europene au impus deja sau intenționează să impună restricţii de circulaţie turiștilor ce se întorc din Spania.
Și Marea Britanie a introdus obligativitatea carantinei, timp de 14 zile, pentru turiştii care se întorc din Spania, după ce, cu doar câteva săptămâni în urmă, guvernul de la Londra punea Spania pe lista destinaţiilor sigure pentru călătorit, scrie Bloomberg.
Decizia vine ca o lovitură pentru Spania, țară dependentă de sectorul turistic – aproape 12% din economia Spaniei se bazează pe turism.În prezent, țara este una dintre cele mai afectate economii europene.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în luna iunie cu 72%, comparativ cu perioada similară din 2019, fapt datorat pandemiei de coronavirus, notează Reuters.
Mai exact, aproximativ 8,83 milioane de turişti străini au vizitat Spania în iunie 2019, lăsând în țară undeva la 9,69 miliarde de euro. Anul acesta, cheltuielile turiştilor au înregistrat un declin de 98,6% în luna iunie, abia atingând valoarea de 133 milioane de euro.
Astfel, se înregistrează un declin de aproximativ 72% faţă de primul semestru din 2019.
În acest context, Guvernul de la Madrid a anunţat recent că va aloca 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea turismului.