Începând de marţi a intrat în vigoare Legea carantinei şi izolării, nr. 136 din 18 iulie 2020. Astfel, vor intra în carantină pentru 14 zile toţi cei care sosesc din state cu risc epidemiologie ridicat și cei care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă, în cazul de față COVID-19.
Potrivit noului act normativ, carantina se va efectua la domiciliul persoanei în cauză, locația declarată de aceasta, sau într-un spațiu special desemnat de autorități, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale agentului patogen.
„În situația în care o persoană refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de acestea, sau dacă încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deși a consimțit-o anterior, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentantul direcției de sănătate publică decidecarantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control și se comunică de îndată persoanei în cauză”,a transmis Grupulde Comunicare Strategică.
Măsura carantinării se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate. În cazul COVID-19, perioada este de 14 zile.Până la comunicarea deciziei DSP privind ridicarea acestei măsuri, persoana în cauză nu poate părăsicarantina, fără încuviințarea medicului sau a reprezentantului DSP.
Noul act normativ nu prevede expres situaţii de suspendare a carantinei, dar oferă cadrul necesar contestării individuale a măsurii în instanţa de judecată, în cadrul art. 16şi 17din lege.
Astfel, orice persoană care se consideră vătămată poate introduce acțiune la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința ori la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului ce a stat la baza carantinării.
Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru. Judecarea se face în cel mult 24 de ore de la sesizarea instanței, care nu poate amâna hotărârea.