CORONAVIRUS | România înregistrează încă trei decese ale unor pacienți cu COVID-19. Bilanțul victimelor a ajuns la 1056

CORONAVIRUS | România înregistrează încă trei decese ale unor pacienți cu COVID-19. Bilanțul victimelor a ajuns la 1056
Foto: Hepta

Încă trei pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat, informează Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 66 și 96 de ani. În acest moment, bilanțul victimelor, în România, a ajuns la 1056.

A 1054-a victimă este un bărbat în vârstă de 96 de ani din județul Neamț, testat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus pe 23 aprilie. Pacientul suferea de multiple comorbidități: bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), cardiopatie ischemică congestivă, stimulator cardiac, boala cronică renală. Decesul său a survenit pe 13 mai.

A 1055-a victimă este un bărbat în vârstă de 82 de ani din județul Mureș, confirmat ca fiind infectat cu COVID-19 pe 2 mai și decedat pe 14 mai. El era diagnosticat și cu demență senilă.

A 1056-a victimă este un bărbat în vârstă de 66 de ani din județul Constanța, care a primit confirmarea contaminării cu SARS-CoV-2 pe 14 mai și a decedat o zi mai târziu. Pacientul suferea și de insuficiență cardiacă congestivă, bypass coronanian, insuficiență bicuspidiană și diabet zaharat.

Peste 16.000 de persoane infectate cu noul coronavirus, în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, la ora 13.00, că în România au fost confirmate 16.247 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 245 mai multe comparativ cu raportarea transmisă miercuri, la aceeași oră. Din totalul persoanelor testate pozitiv, 225 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă. În același timp, de la începutul epidemiei, 9.053 de români au fost declarați vindecați și au fost externați din unitățile medicale.

Județul Suceava este cel mai mare focar de coronavirus din România

Județul Suceava rămâne în continuare cel mai mare focar de coronavirus de pe teritoriul României. Aici au fost confirmate 3.370 de îmbolnăviri, cu 53 mai multe față de bilanțul anunțat miercuri. Între timp, municipiul Suceava și alte opt localități limitrofe au fost scoase din carantină. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ministrul Afacerilor Interne, iar măsura este cuprinsă în Ordonanța Militară nr. 12. Municipiul Suceava și comunele Adâncata, Salcia, Ipotești, Bosanci, Moara, Scheia, Pătruți și Mitocu Dragomirnei au fost plasate în carantină pe 30 martie, în contextul răspândirii alarmate a COVID-19 în rândul comunităților.

De altfel, la începutul lunii aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou”, din Suceava, a fost preluată de o echipă de medici militari, după infectarea masivă a cadrelor. Asta după ce fostul manager al unității medicale, Vasile Rîmbu a chemat întreg personalul medical la spital, în condițiile în care zeci de medici erau deja contaminați cu SARS-CoV-2.

Într-un raport al Ministerului Sănătății, întocmit după ce managementul militar s-a restras de la spitalul din Suceava, se arată că vechea conducere a spitalului nu a fost deloc eficientă, sectoarele unde erau internați pacienții infectați cuCOVID-19funcționau la o capacitate de avarie, capacitatea de testare era redusă, iar rezultatele erau transmise cu întârziere.

România se află, din 15 mai, în starea de alertă

România a intrat, începând de vineri, 15 mai, în stare de alertă, pentru 30 de zile. Joi seară, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au prezentat principalele măsuri care vor fi impuse în următoarea perioadă. Astfel, începând de vineri, cetățenii sunt obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Tot din 15 mai se redeschid cabinetele stomatologice, saloanele de îngrijire corporală, bisericile și parcurile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”