CORONAVIRUS | Rata de infectare în București se apropie de 3 la mia de locuitori

CORONAVIRUS | Rata de infectare în București se apropie de 3 la mia de locuitori
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rata de infectare cu coronavirus în Capitală se apropie de 3 la mia de locuitori, arată datele publicate de Direcția de Sănătate Publică București. În ultima zi, incidența a crescut de a 2,57 la 2,91.

Ce înseamnă o rată de infectare COVID de peste 3 la mie

Potrivit unei recente Hotărâri de Guvern, în localitățile în care incidența pe ultimele 14 zile e de peste 3 la mie, dar sub 6 la mie, e nevoie de prezentarea certificatului verde COVID  pentru accesul la anumite activităţi și evenimente.

Astfel, activitățile se pot desfășura doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

– vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

– care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,

– care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Guvernul a precizat că obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul celor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.

„Vreau să ţinem şcoala deschisă şi, în acelaşi timp, economia să nu fie închisă. (…) Am văzut iar în spaţiul public o interpretare greşită. Nu impunem nicio restricţie! Ne asigurăm că românii îşi vor desfăşura activităţile în condiţii de siguranţă”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Nelu Tătaru (PNL), fost ministru al Sănătății, acum consilier onorific al premierului, a afirmat că, în opinia sa, certificatul verde COVID va fi generalizat deoarece sectoarele cu contact direct și repetat cu cetățenii trebuie să fie sigure fie prin vaccinare, fie prin testare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`