CORONAVIRUS | Raed Arafat, despre decizia CCR privind amenzile: Pierdem anumite unelte ale acestui război

CORONAVIRUS | Raed Arafat, despre decizia CCR privind amenzile: Pierdem anumite unelte ale acestui război
Foto: Hepta

Raed Arafat, șeful Departamenntului pentru Situații de Urgență a declarat miercuri, referindu-se la faptul că CCR a declarat neconstituționale amenzile majorate în timpul stării de urgență, că s-a pierdut o unealtă importantă în războiul împotriva noului coronavirus.

„Indiferent de decizia Curții, pe care nu o comentez, nu e domeniul meu, suntem în mijlocul unei bătălii, a unui razboi chiar. Avem o problemă foarte serioasă: anumite unelte ale acestui război le pierdem. Asta înseamnă că trebuie să găsim alte modalități. Singura modalitate este să îi convingem pe cetățeni, să apelăm la conștiința lor. O categorie de oameni pot să spună mâine «gata, fac ce vreau». Oamenii care au respectat regula până acum sperăm să respecte în continuare. În țară încă nu s-a terminat lupta, nu putem să spunem că suntem bine.

Dacă noi pierdem aceste unelte, războiul ar putea fi pierdut. Să nu uităm că valul 2 va veni. Va veni gripa sezonieră și lângă ea Covid-ul”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.

Curtea Constituțională a admis sesizarea făcută deAvocatul Poporuluicu privire la ordonanța de urgență prin care Guvernul a majorat amenzile aplicate în cazul celor care nu respectă restricțiile de circulație impuse în perioada stării de urgență.

Este vorba despre OUG 34/2020, intrată în vigoare pe 3 aprilie, prin care este sunt mărite atât amenzile pentru persoanele fizice, cât și cele pentru persoanele juridice.

Astfel, pentru persoanele fizice, amenda minimă este de 2.000 de lei, iar cea maximă de 20.000 de lei, față de minumul de 100 de lei și maximul de 5.000 de lei de dinainte de adoptarea OUG.

Iar, în ceea ce privește persoanele juridice, valoarea minimă a amenzii a crescut de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, în timp ce cea maximă a rămas la suma de 70.000 de lei stabilită inițial.

Ludovic Orban: CCR este de partea celor care încalcă legea

Într-o reacție extrem de dură la decizia CCR, premierul Ludovic Orban a declarat că prin hotărârea pe care a luat-o, CCR arată că este de partea celor are încalcă legea.

„Exact ca şi în alte decizii luate de actuala Curte Constituţională în perioada lui Dragnea, şi decizia aceasta arată că actuala CCR este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancţionând pe toţi cetăţenii corecţi, pe toţi cetăţenii care au respectat reglementările, care au respectat regulile care au fost impuse în perioada stării de urgenţă prin ordonanţe militare. Practic, prin această decizie, Guvernul, autorităţile, se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor. Prin această decizie se poate ajunge la situaţia în care autorităţile să nu mai poată să dea nicio amendă, pentru încălcarea unor reguli care sunt stabilite în perioada stării de urgenţă. Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic”, a spus Ludovic Orban.

Ministrul Finanțelor: Rolul acestor amenzi nu a fost de a aduce bani la buget

La rândul său, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că rolul acestor amenzi nu era acela de a aduce bani la buget, ci de a limita răspândirea noului coronavirus.

”Rolul acestor amenzi nu a fost de a aduce bani la buget, niciodată. Rolul acelor amenzi a fost acela de a-i face pe oameni să respecte legea, starea de urgență. Mulți oameni nu vor să respecte legislația în vigoare, chiar cu prețul sănătății lor. Era un mod de a-i face pe oameni să stea acasă, să fie sănătoși și să nu răspândească acest virus în societate. Nu erau bani pe care îi luam în considerare la buget. Oricum, nu au fost plătite foarte multe dintre amenzi”, a spus ministrul Finanțelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)