Numărul persoanelor care sunt contaminate cu noul coronavirus, la nivel mondial, a depășit 4,6 milioane, peste 45.000 dintre acestea fiind in stare gravă, potrivit datelor publicate de worldometers.info. La ora redactării acestei știri, pandemia de COVID-19 afectează 213 țări și teritorii din toată lumea și a făcut peste 307.000 de victime. În același timp, de la începutul crizei sanitare, peste 1,7 milioane de oameni testați pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2, s-au vindecat. Statele Unite ale Americii raportează cel mai mare număr de persoane contaminate, peste 1,4 milioane, în condițiile în care, pe teritoriul american au fost prelucrate peste 10,6 milioane de teste. Totodată, dintre pacienții testați pozitiv, peste 16.000 sunt în stare gravă. Bilanțul deceselor, în SUA a depășit 88.000. Pe de altă parte, de la debutul crizei sanitare, aproape 318.000 de persoane infectate cu COVID-19 s-au vindecat.
Spania continuă să fie cea mai afectată țară europeană de pandemia de coronavirus, și a doua la nivel mondial, cu peste 274.000 de cazuri de infectare și mai mult de 1.300 de pacienți în stare critică. În Regatul iberic, peste 27.400 de persoane contaminate cu SARS-CoV-2 au decedat. În același timp, aproape 189.000 de spanioli au învins în lupta cu temutul virus, fiind declarați vindecați.
Din punctul de vedere al numărului de victime, a doua țară din lume este Marea Britanie, care raporteaază aproape 34.000 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Pe teritoriul britanic, peste 236.700 de persoane au fost testate pozitiv, iar numărul celor aflați în stare gravă a depășit 1.500.
În ceea ce privește situația din România, în țara noastră există, în acest moment peste 16.000 de cazuri de infecție, iar peste 1.000 de persoane au decedat. Totodată, aproape 10.000 de persoane au fost declarate vindecate.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: Ministrul de Interne a ținut să le mulțumească din nou românilor pentru modul în care s-au comportat de la debutul epidemiei de coronavirus. Marcel Vela a repetat că bătălia cu acest dușman nu este câștigată încă și a făcut un nou apel la responsabilitate și la unitate. Ministrul a mai afirmat că depinde de fiecare dintre noi cât de rapid vor reveni lucrurile la normal.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: Numeroși cercetători din întreaga lume sunt în căutarea unui vaccin eficient, care să combată virusul COVID-19. Președintele american Donald Trump crede că acest lucru se va realiza cât de curând: „Sperăm să avem un vaccin de acum şi până la sfârşitul anului, poate înainte”.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: Turcia este una dintre țările dependente de activitatea turistică, pregătind o relansare în acest sens. Unitățile vor putea primi turiști doar dacă întrunesc anumite criterii de siguranţă şi dacă obţin autorizaţiile impuse de guvern.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: Parlamentarii din Rusia au declanșat o campanie împotriva unor publicații occidentale, care au scris despre îngrijorări conform cărora Moscova raportează cifre mult mai mici ale epidemiei de coronavirus decât cele care există în realitate. O subcomisie parlamentară a înaintat procurorilor, vineri, o plângere ce vizează Financial Times și New York Times.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: În Wuhan, orașul din China în care a apărut pentru prima dată coronavirusul, s-au efectuat testări în masă de teama de teama unui al doilea val de infectări. Toate aceste temeri au apărut după ce la sfârșitul săptămânii, când Wuhan a raportat noi cazuri de infectări, primele de la 8 aprilie, de când a fost ridicată starea de urgență.
UPDATE, 15 mai, ora 23.00: Cu cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate deja pe om China intră în line dreapta în cursa penru finalizarea mult aşteptatului remediu al pandemiei. 2.500 de voluntari au fost inoculaţi cu dozele experimentale, iar „progresele sunt satisfăcătoare”, a declarat vineri Zeng Yixin, viceministru al Sănătăţii.
UPDATE, 15 mai, ora 21.00: Economia Germaniei, cea mai puternică din Europa, a întregistrat cel mai sever declin trimestrial de la criza financiară din 2009 și al doilea cel mai mare de la reunificarea din 1990. Și tot stă mai bine decât a doua și a treia economie din Zona Euro, Franța și Italia, care au întregistrat contracții chiar mai puternice. Toate trei sunt acum în recesiune. Dificultatea cu care se recuperează China arată că revenirea nu va fi ușoară nici în restul statelor, lovite mai târziu de pandemia de coronavirus.
UPDATE, 15 mai, ora 21.00: Începând cu data de 15 mai, Spania va impune carantina asupra persoanelor care vin din străinătate, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
UPDATE, 15 mai, ora 21.00: Bazilica Sfântul Petru din Roma, închisă pentru turişti în ultimele două luni din cauza măsurilor de izolare, îşi redeschide de luni porţile pentru vizitatori, a anunţat vineri biroul de presă de la Vatican.
UPDATE, 15 mai, ora 21.00: Cum a arătat traficul în București și marile orașe în prima zi de relaxare a măsurilor anti COVID-19 (FOTO)
UPDATE, 15 mai, ora 18.00: Epidemia de coronavirus a mai făcut 14 victime în România. Ultimele, raportate vineri după-amiază, aveau între 36 și 83 de ani și erau din Vrancea, Timiș, Suceava, Iași, Bistrița Năsăud, Timiș, Argeș, Teleorman, Vrancea, Brașov. Bilanțul total a ajuns astfel la 1.070 decese.
UPDATE, 15 mai, ora 18.00: Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că persoanele care nu vor respecta regulile impuse de autorități în perioada stării de alertă vor fi amendate, precizând că și în acest moment, în care legea privind starea de alertă nu a intrat încă în vigoare, există baza legală pentru sancționarea celor care nu țin cont de măsurile stabilite în contextul pandemiei de coronavirus.
UPDATE, 15 mai, ora 18.00: Declarația pe proprie răspundere pentru ieșirea din localitate sau din zona metropolitiană a fost deja modificată din prima zi de stare de alertă. La rubrica „motive justificate”, a fost asufel introdusă opțiunea „asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice”.
UPDATE, 15 mai, ora 18.00: Vaccinul testat la Universitatea Oxford dă rezultate încurajatoare. A generat anticorpi împotriva virusului în 14 zile.
UPDATE, 15 mai, ora 18.00: Procurorii DIICOT au destructurat, în urma unor percheziții, o grupare de hackeri autointitulată „Pentaguard”, care pregătea atacuri informatice asupra mai multor instituții publice din România și Republica Moldova, inclusiv spitale.
UPDATE, 15 mai, ora 16.20 –PreședinteleKlaus Iohannisa promulgat, vineri dimineață, legea privind starea de alertă, anunță Administrația Prezidențială, printr-uncomunicat de presă. Starea de urgență instituită pe teritoriul României pe fondul pandemiei de coronavirus a expirat pe 14 mai, la miezul nopții, iar din 15 mai, țara noastră a intrat în starea de alertă. Actul normativ promulgat de șeful statului a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților și conține măsurile aplicabile în perioada stării de alertă, precum și sancțiunile pe care le pot primi cei care nu respectă noile reglementări
UPDATE, 15 mai, ora 16.20 –Sloveniași-a deschis granițele vineri, după ce a declarat sfârșitul epidemiei decoronavirusteritoriul țării, în ciuda faptului că încă se raportează noi infecții.
UPDATE, 15 mai, ora 16.20 –Tratarea pacienților testați pozitiv pentrucoronaviruscu hidroxiclorochinină, tratament folosit contra malariei (HCQ), nu a avut niciun efect pozitiv și a provocat alte complicații pentru sănătate, potrivit a două noi studii publicate vineri.
UPDATE, 15 mai, ora 16.20 –Medicii din nordul Italiei, una dintre zonele cele mai afectate de noulcoronavirus, și din Franța au raportat creșteri în cazuri de sindrom inflamator rar la copii mici, care pare similar cu cel raportat în Statele Unite, Marea Britanie și Spania, potrivit unui raport din The Lancet.
UPDATE, 15 mai, ora 16.20 –Statele Unite au raportat joi 27.367 de cazuri noi decoronavirusși 1.779 de morți, conform datelor de la Universitatea Johns Hopkins, bilanțul total ajungând la cel puțin 1.417.774 de persoane testate pozitiv și 85.898 decese.