CORONAVIRUS | Peste 2.800 de noi cazuri de îmbolnăvire la nivel național. 1.005 pacienți diagnosticați cu COVID-19 sunt internați la ATI, iar ați 69 au murit

CORONAVIRUS | Peste 2.800 de noi cazuri de îmbolnăvire la nivel național. 1.005 pacienți diagnosticați cu COVID-19 sunt internați la ATI, iar ați 69 au murit
Foto: pixabay.com

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în raportarea transmisă, joi, la ora 13.00, că în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 2.878 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 757 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În acest moment, în secțiile de terapie intensivă din unitățile medicale din țară sunt internați 1.005 pacienți cu COVID-19. De asemenea, autoritățile informează că de miercuri până joi 69 de persoane infectate cu coronavirus au murit. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.552 de teste RT-PCR (16.496 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.056 la cerere) și 5.474 de teste rapide antigenice.

Peste 17.000 de decese asociate COVID-19, în România, de la începutul pandemiei

703.776 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în România de la începutul pandemiei de coronavirus și până acum, dintre care 641.288 de pacienți au fost declarați vindecați.

Totodată, bilanțul deceselor a ajuns la 17.554, de miercuri de la ora 10.00 până joi la aceeași oră pierzându-și viașa 69 de persoane. Este vorba despre 44 de bărbați și 25 de femei care erau internați în spitale din Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 12 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Situația infectărilor la nivelul județelor și municipiului București

Municipiul București este primul în topul negativ al numărului de infectaţi în ultimele 24 de ore. Clasamentul arată astfel: București – 447 cazuri, judeţul Timiș – 245, Cluj – 201, județul Ilfov – 146, judeţul Maramureș – 121.

Cea mai ridicată rată a incidenței cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori este, în acest moment, în județul Timiș – 3,93 la mie, urmat de Cluj – 3,31 și Ulfov -3,12.

Peste 8.000 de pacienți cu COVID-19, spitalizați în România

În acest moment, în spitalele de profil din România sunt internate 8.068 de persoane, dintre care 1.005 se află în secțiile de terapie intensivă.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică precizează că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.244.752 de teste RT-PCR și 63.108 teste rapide antigenice.

La nivel național, 48.505 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.348 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 75.834 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.

Autoritățile mai precizează că, în cursul zilei de miercuri, polițiștii și jandarmii au aplicat4.960 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 777.323 de lei,ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, miercuri, douădosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Situația actualizată a cazurilor de coronavirus în rândul românilor din afara țării

Cât despre situația românilor din afara țării,7.649 de conaționali aufost confirmați ca fiind infectați coronavirus de la începutrul crizei sanitare: 1.991 în Italia, 1.612 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.114 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 153 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

Totodată140 de cetățeni români aflați în străinătate au murit fiind infectați cu coronavirus:33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 15 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`