CORONAVIRUS | Patriarhia Română: ”Revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult este deja deplin justificată”

Publicat: 11 06. 2020, 13:37
Foto: Facebook

Patriarhia Română susține reluarea slujbelor în interiorul lăcașurilor de cult, deși restricțiile încă în vigoare de pe teritoriul României nu permit acest lucru.

„Revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult (cu respectarea subînțeleasă a regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autoritățile competente) este deja deplin justificată și adecvată actualei realități sociale românești”, se arată într-un comunicat al BOR, semnat de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Mai mult, acesta afirmă că s-au făcut „firești și consistente demersuri către autorități” în acest sens.

„România este o țară eminamente creștină, o largă majoritate a societății sale (civile) fiind implicată în viața reală a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a arătat cu prisosință, în cel mai practic și evident mod, că este implicată real în apărarea și promovarea sănătății publice, atitudinea sa, ca și a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgență și de alertă impuse de pandemie”, se mai arată în comunicatul BOR.

„Oamenii cei mai implicați în situația de criză prin care a trecut recent și încă trece România au fost cei care și-au dovedit prin fapte concrete ale credinței solidaritatea cu cei afectați de pandemie, cu instituțiile medicale și cu autoritățile înseși. Acești oameni care dau suflu moral societății românești, care promovează prin viața lor valorile fertile social ale credinței creștine și care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică”, concluzionează Vasile Bănescu.

Raed Arafat, despre reluarea slujbelor religioase în incinta lăcașurilor de cult

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a menționat că reluareaslujbelor religioase în interiorul lăcașelor de cult, momentan, nu va fi posibilă până la 1 iulie, iar o dată sigură nu poate fi anunțată deocamdată.

„La acest moment, din discuţiile pe care le avem, nu există alte soluţii. Încă există retincenţa de a permite accesul în lăcaşurile de cult. Am avut focare care au apărut în anumite zone,în care s-au întâlnit mai mulţi împreună. O zonă chiar a trebuit să o carantinăm.

În acest moment, să ajungem laslujbeîn interior, cu anumite măsuri, poate la următoarea fază de relaxare. Dar nu vreau să spun că acesta este răspunsul definitiv. Depinde ce discutăm cu colegii din comisie”, a declarat Secretarul de Stat MAI, la Antena 3.

Reguli pentru desfășurareaslujbelor în starea de alertă

În timpul stării de alertă, în contextul epidemiei decoronaviruspe teritoriul României,slujbele religioase se pot ține în curtea bisericilor, sub incidența unui set de reguli de protecție și distanțare socială.

Astfel, Patriarhia Română recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate și persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşiriislujbelor publice.

Totodată, se mai recomandă purtarea măștii și distanțarea socială, fiind scutiți de la această regulă preoții care rostesc rugăciuni, predică sau cei care cântă în strană.

În ceea ce privește spovedania credincioșilor aceștia trebuie să se programeze din timp, pentru a limita e cât posibil contactul cu alte persoane.

De asemenea, botezul şi cununia se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr demaximum 16 participanţi.