CORONAVIRUS | Pacient cu COVID-19 din Arad, declarat vindecat după două luni de spitalizare și 25 de zile în care a fost intubat și ventilat mecanic

Publicat: 25 05. 2020, 18:14

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Arad, s-a vindecat de COVID-19 după două luni petrecute în spital, dintre care timp de 25 de zile a fost internat în secția de terapie instensivă, fiind intubat și ventilat mecanic. Pacientul a fost externat, luni din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, informează Agerpres.

Bărbatul a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și a fost intubat și ventilat mecanic pe 1 aprilie

Bărbatul a fost internat pe 23 martie, la Secţia de Boli Infecţioase Adulţi a unității medicale. Acesta s-a prezentat la spital având simptome specifice infecției cu noul coronavirus. El acuza febră, frisoane, tuse și prezenta dificultăți la repirație. Astfel, a fost testat pentru infecția cu SARS-CoV-2, iar rezultatul a fost pozitiv.

De asemenea, pacientul era dependent de masca de oxigen, iar în urma consultului de specialitate, medicii au descoperit o serie de modificări apărute la nivelul plămânilor. În următoarele zile, starea de sănătate a bărbatului s-a înrăutățit, astfel că acesta a fost intubat și ventilat mecanic.

„A fost o provocare pentru întreaga echipă medicală. Pacientul nostru a stat intubat şi ventilat 25 de zile, timp în care a luptat, alături de noi, pentru a învinge boala. (…) Din păcate, pe data de 1 aprilie a trebuit intubat şi ventilat mecanic. Au urmat trei săptămâni critice în care a fost tratat şi monitorizat în permanenţă şi, treptat, starea sa de sănătate a început să se îmbunătăţească. În zilele de 23, respectiv 24 aprilie, i-am recoltat probele pentru testele II şi III, iar rezultatele au fost negative. Pe 25 aprilie, l-am extubat şi transferat pe ATI I, unde sunt îngrijiţi pacienţii fără COVID-19”, a declarat medicul Mihaela Albu Gulyas, coordonator Compartiment ATI COVID-19, potrivit sursei citate.

Arădeanul de 52 de ani a fost declarat vindecat și externat după două luni de spitalizare

După ce a fost transferat la scția ATI I, treptat, arădeanul în vârstă de 52 de ani a început să mănânce singur, a început kinetoterapia, a promit ajutor psihologic, din partea personalului medical și a familiei, cu care a comunicat prin telefon, iar după mai bine de o lună de la internare a început să se deplaseze.

Astfel, în condițiile în care starea sa de sănătate s-a îmbunătățit semnificativ, medicii au hotărât că acesta poate fi externat. Așadar, luni, acesta a părăsit Secţia Clinică Medicină Internă I, Compartimentul Alergologie.

Potrivit datelor transmise, luni, de Grupul de Comunicare Strategică, de la debitul epidemiei de coronavirus, în România, 11.630 de pcienți au fost declarați vindecați și externați din unitățile medicale.

Arad se numără printre județele care raportează cele mai multe cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2. Cele mai recente date arată că aici au fost testate pozitiv până acum 697 de persoane.

Peste 18.000 de cazuri de COVID-19 în România

La nivel național, până luni, la ora 13.00 au fost confirmate 18.283de români cu COVID-19, cu 213 mai multe cazuri de îmbolnăvire față de bilanțul transmis duminică. În continuare, 177 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă. Bilanțul deceselor, în România, a ajuns la 1202.

Noi focare de coronavirus în România

De la relaxarea parțială a restricțiilor, adoptată din data de 15 mai, pe teritoriul României au apărut mai multe focare de coronavirus.

Astfel, la Spitalul Județean din Botoșani, peste 160 de cadre medicale și peste 50 de pacienți au fost testați pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2.

O situație gravă există și la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde s-a confirmat infectarea cu coronavirus în cazul a 36 de cadre medicale.

Iar în județul Galați, aproximativ 9.000 de persoane din satele Toflea şi Brăhăşeşti au fost plasate în carantină după ce zeci de localnicii au fost testați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus iar alte câteva sute de persoane au intrat în contact cu aceștia.