Municipiul Oradea și alte șapte localități din județul Bihor intră de marți în scenariul roșu după ce au îregistrat o incidență mai mare de trei infectări la mia de locuitori. Pragul de incidență a fost depășit de municipiul reședință de județ și de localitățile Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidişelu de Sus, Sânmartin, Căbeşti şi Bratca, potrivit datelor Ditrecției de Sănătate Publică Bihor.
În aceste condiții, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a decis că în toate școlile se va trece la cursurile desfășurate exclusiv online. De asemenea, în toate localitățile unde se depășește rata de trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori în 14 zile, purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile deschise și închise, se închid restaurantele și cafenelele, precum și teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc.
”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței săptămânale de astăzi, 26 octombrie, scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar de la nivelul județului Bihor, precum și lista localităților în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment. Începând de mâine, 27 octombrie, Oradea intră în scenariul roșu, alături de încă 7 localități din județul Bihor. Impactul deciziei de a trece la cursuri online în învățământul preuniversitar este redus de faptul că preșcolarii și elevii din ciclul primar sunt în vacanță timp de o săptămână, interval după care situația va fi reanalizată.
CJSU a actualizat astăzi lista localităților din Bihor în care se impun limitări în domeniul HoReCa, precum și în domeniul cultural și de divertisment pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. În urma analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP), lista localităților în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor depășește 3/1.000 de locuitori cuprinde Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidișelu de Sus, Sânmartin, Căbești și Bratca”, se arată în decizia anunțată de Instituția Prefectului Bihor.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Astfel, începând din 27 octombrie, în aceste localități ”este obligatorie purtarea măștii atât în interior, cât și în toate spațiile deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani, este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu, este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, sunt suspendate activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”.
Totodată, autoritățile menționează că în localităățile în care a fost depășită incidența de 3 cazuri/1.000 locuitori, nu se impune măsura de carantinare.
Instituția Prefectului mai precizează și că în ultimele 14 zile, în mai multe localități rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 s-a încadrat între 1,5 și 3. Este vorba despre Suplacu de Barcău, Săcădat, Abrămuț, Șuncuiuș, Oșorhei, Beiuș, Drăgești, Marghita, Aleșd, Olcea, Cefa, Copăcel, Borod, Buntești, Nojorid, Lugașu de Jos, Cetariu, Șinteu, Girișu de Criș, Remetea, Sârbi, Paleu, Spinuș și Salonta.
În aceste localități, activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 06.00-22.00; activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
CORONAVIRUS | Oradea și alte șapte localități din Bihor intră în scenariul roșu: A fost depășită rata de incidență de 3 cazuri la mia de locuitori
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost confirmate 2.844 de noi cazuri de infectare cu noulcoronavirus, dintr-un total de 8.709 de teste, prelucrate în același interval.Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 357 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 823 de pacienți cuCOVID-19sunt internați în acest moment în secțiile de terapie intrensivă din țară. Totodată, de duminică până luni, au fost consemnate 79 de noi decese în rândul românilor infectați cucoronavirus.
În județul Bihor, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost înregistrate
5.533 de cazuri de infectare cu noul coornavirus.