Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că în sistemul medical românesc „se simte oboseala” şi „suprasolicitarea” după lunile de luptă cu pandemia de coronavirus. În acest context, Tătaru a atras din nou atenția că această periodă vine cu multe riscuri din punctul de vedere al răspândirii SARS-CoV-2, în contextul noilor măsuri de relaxare, a începerii școlii și a organizării alegerilor locale.
„Ce a însemnat sistemul medical în această perioadă. A fost un sistem medical pe care cred că îl ştiam toţi, dar ne-am obişnuit cu dânsul. (…) Dacă în primă fază eram toţi aşezaţi, în faza în care ne aflăm astăzi deja se simte oboseala, se simte suprasolicitarea. (…) Luna septembrie pentru noi este o lună de mare provocare şi de mare preocupare. Avem mai mulţi factori de risc”, a spus Nelu Tătaru, prezent, marți, la o dezbatere pe teme din domeniul sănătății, la care au participat candidații PNL la primăriile de sector din București, informează News.ro.
În acest context, ministrul Sănătății a precizat că, în prezent, spitalele suport COVID din Capitală „sunt suprapopulate”.
De altfel, Tătaru a avertizat, anterior, că România ar putea ajunge să înregistreze, zilnic, peste 2.000 de cazuri de COVID-19 dacă regulile de protecție nu vor fi respectate, mai ales în contextul evenimentelor care marchează luna septembrie.
„În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1.500de cazuripe zi.Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândăla un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru, laDigi 24.
Ministerul Sănătății a publicat, luni, ratele de incidență privind cazurile de infectare cucoronavirusla nivelul fiecărei localități din țară. Astfel, în acest moment, 43 de localități din România se încadrează înscenariul roșu, în care toți elevii vor face cursuri online, 410 în cel galben, care presupune atât prezența fizică la cursuri, cât și învățământul online, prin rotație, și 2.728 în cel verde, cu toți elevii reveniți în bănci.
Grupul de Comunicare Strategicăa anunțatmarți, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.136 de noi cazuri deCOVID-19, dintr-un total de 20.552 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 618 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, autoritățile transmit că 41 de pacienți cuCOVID-19au decedat de luni până marți, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 460 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus. De la începutul epidemie și până în prezent, în România, au fost înregistrate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus, iar bilanțul deceselor în rândul pacienților infectați cu noulcoronavirusa ajuns la 3.967.
Din totalul cazurilor noi raportate în ultimele 24 de ore,cele mai multeau fost înregistrate în București (257) și în județele Ilfov (63), Brașov (44), Iași (44) și Timiș (40).