Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că în campania de vaccinare anticoronavirus vor fi implicate toate structurile statului, inclusiv Armata. El a mai precizat că se lucrează la o strategie privind vaccinarea, fapt la care s-a referit și președintele Klaus Iohannis, în conferința de presă de marți.
„Vor fi implicate toate structurile statului în această strategie de vaccinare. Noi în avem în pregătire, lucrăm în fiecare zi, avem puncte focale şi avem oameni care lucrează cu Comisia Europeană, stabilim această procedură şi strategia de vaccinare”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, citat de News.ro.
El a precizat că primele tranșe de vaccin anti-COVOD-19 vor ajunge în România la începutul anului viitor, iar acestea vor fi distribuite în teritoriu „cu ajutorul anumitor structuri”.
„Va fi implicată şi Armata, şi DSU-ul, şi Spitalele judeţene, şi medicii de familie”, a susținut Tătaru.
Ministrul Sănătății a mai declarat că, pentru moment, nu putem vorbi de redeschiderea școlilor, deoarece este nevoie întâi să scadă numărul de infectări. Precizarea a venit în contextul informațiilor apărute pe surse conform cărora se pregătesc mai multe scenarii de redeschidere etapizată a școlilor și a grădinițelor, indiferent care este rata de infectare.
Nelu Tătaru a mai susținut că medicii specialişti care au terminat Rezidenţiatul vor fi angajaţi după ce vor avea certificatele sau adeverinţele necesare. Prin urmare, circa 200 de specialişti vor fi detaşaţi acolo unde va fi nevoie de ei.
Marți după-amiază, după o discuție cu reprezentanți ai sistemului de sănătate, președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va primi 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID,primele doze vor ajunge, în cel mai fericit caz, în primul trimestru al anului viitor, iar primii vaccinați vor fi angajații din domeniul sănătății și persoanele din categoriile de risc.
„Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale”, a mai spus șeful statului.
Acesta a vorbit și despre o strategie de vaccinare: „Ministrul Sănătății mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul național și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție. Toate aceste aspecte sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare”.
„Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți”, a mai spus președintele.
Întrebat ce se va întâmpla cu persoanele care refuză vaccinarea, Klaus Iohannis a răspuns: „Sigur, nu vrem să obligăm, nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forța, dar este absolut recomandat și de aceea am subliniat deja în deschidere. Uniunea Europeană va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure și eficiente. Deci vrem acțiuni care sunt de mare succes și aceste tipuri de vaccin care vor fi autorizate vor îndeplini toate normele, vor fi sigure și ne vor garanta că nu ne vom îmbolnăvi și pandemia va lua sfârșit”.