CORONAVIRUS | MEC: Peste 3.100 unităţi de învăţământ, în scenariul roșu

Publicat: 27 10. 2020, 16:45
foto: portalinvatamant.ro

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a transmis, marți, că un număr de 3.107 unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în scenariul roșu, respectiv online, iar 4.969 sunt în scenariul galben, respectiv mixt, în contextul pandemiei de coronavirus.

3.107 unităţi de învăţământ sunt în scenariul roșu din cauza Covid-19

Mai exact, potrivit Agerpres, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, marţi, la ora 12:00, se înregistra următoarea situaţie: 9.580 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară; 4.969 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie și 3.107 unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3); implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Potrivit ministerului, dintre cele 3.107 unităţi aflate în această situaţie, 393 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.714 ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, în bilanțul transmis marți, la ora 13.00, un record al deceselor înregistrate în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus.

Bilanțul deceselor a ajuns la 6.574, de luni de la ora 10.00 până marți, la aceeași oră fiind înregistrate încă 104 victime. Este vorba despre 56 de bărbați și 48 de femei, care erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 4.724 noi cazuri de contaminare, dintr-un total de 28.876 de teste.

În ceea ce privește situația pe județe, distribuția cazurilor noi de coronavirus este următoareaa: Alba 65, Arad 167, Argeș 65, Bacău 121, Bihor 178, Bistrița-Năsăud 72, Botoșani 58, Brașov 190, Brăila 31, Buzău 49, Caraș-Severin 69, Călărași 44, Cluj 264, Constanța 138, Covasna 49, Dâmbovița 97, Dolj 110, Galați 63, Giurgiu 41, Gorj 36, Harghita 65, Hunedoara 93, Ialomița 50, Iași 201, Ilfov 160, Maramureș 155, Mehedinți 52, Mureș 95, Neamț 94, Olt 100, Prahova 168, Satu Mare 97, Sălaj 84, Sibiu 131, Suceava 176, Teleorman 120, Timiș 225, Tulcea 22, Vaslui 39, Vâlcea 43, Vrancea 24. Municipiul București are 623.

Potrivit autorităților, Capitala a contabilizat 623 îmbolnăviri nou confirmate. Într-un top negativ, Municipiul București este urmat de județele Timiș – 225 de noi cazuri – și Iași – 201 de noi cazuri.

În acest moment, în secțiile de terapie intensivă sunt internați 824 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.084 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.