CORONAVIRUS | Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, aprobate de Guvern

CORONAVIRUS | Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, aprobate de Guvern

O ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, în unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, au fost aprobate de Guvern, miercuri.

Guvernul a aprobat măsurile e prevenire a îmbolnăvirilor cu Covid-19 în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar

”Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi, 19 august, o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, în unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar. De asemenea, actul normativ modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Prin noile măsuri legislative, se urmăreşte asigurarea dreptului la învăţătură şi la sănătate pentru beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar, pentru studenţi şi pentru personalul din sistemul naţional de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Educaţiei.

Ce se întâmplă cu elevii

Atfel că, în învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor, să se susțină online.

”Următorul pas procedural prevede ca propunerea școlii, avizată de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, să fie înaintată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea aprobării prin hotărâre. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență dispune atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât și cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de către școală, în funcție de situația epidemiologică. Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor comunica săptămânal Ministerului Educației și Cercetării măsurile dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență”, scrie în document.

Ulterior, reîntoarcerea în bănci va fi posibilă la decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției Județene de Sănătate Publică/Direcției de Sănătate Publică București și cu informarea unității de învățământ preuniversitar, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în baza metodologiei-cadru elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.

”Actul normativ aprobat astăzi mai stabilește că, în situația în care spațiile existente în unitățile de învățământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranță sanitară, stabilite de autoritățile de resort, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot solicita autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar alte spații adecvate pentru desfășurarea activităților didactice”, transmite ministerul Educației.

În cazul limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a elevilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate modifica, prin ordin de ministru, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu, precum şi ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa şcolară aprobată.

De asemenea, probele prevăzute de lege, din cadrul etapei I eliminatorii a examenului pentru definitivare în învățământ, se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului, în situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ.

Ce se întâmplă cu studenții

”În învățământul superior, în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei universități, în anul universitar 2020-2021, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității actului didactic, desfășurarea activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a Senatului universitar (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică)”, a precizar MEC.

Reluarea activităților didactice suspendate, în condiții de siguranță sanitară, se dispune prin hotărâre a Senatului universitar, după obținerea avizului Direcției Județene de Sănatate Publică/Direcția de Sănătate Publică București, care certifică îndeplinirea condițiilor de siguranță epidemiologică.

În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenților, desfășurarea activităților aferente anului universitar 2020 – 2021, conform legii, a examenelor de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020 – 2021 se pot realiza și prin intermediul tehnologiei asistate de calculator și a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță. De asemenea, vor fi recunoscute activitățile didactice și de cercetare prevăzute de lege, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat, desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă și la distanță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`