CORONAVIRUS. IPS Teodosie cere redeschiderea Bisericilor în noaptea de Paști / Care va fi procedura de luare a Luminii Sfinte de la Ierusalim pe timp de pandemie de COVID-19

CORONAVIRUS. IPS Teodosie cere redeschiderea Bisericilor în noaptea de Paști / Care va fi procedura de luare a Luminii Sfinte de la Ierusalim pe timp de pandemie de COVID-19

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și-a arătat speranța cu privire la revenirea la normalitate până la data de 19 aprilie, când are loc Paștele.

Teodosie a transmis, vineri, că ar vrea ca Bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere pentru ca enoriașii să poatã participa la sujbã.

IPS Teodosie cere ca bisericile să poată fi deschise în noaptea de Paşti

Mesajul vine în contextul în care ierarhul spune că a observat că există alte locuri în societate unde cetăţenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranţă medicală.

„Iată, numai bisericile sunt închise, celelalte instituții primesc câte unul la distanță, dar nu resping pe nimeni.

Nădăjduim să găsim înțelegere”, transmite Înalt Prea Sfințitul într-un mesaj video postat pe Facebook.

Teodosie îi îndeamnă pe credinciși să se roage la Dumnezeu și Dumnezeu, iar acesta va îndupleca redeschiderea lăcașelor religioase în noaptea de Înviere.

Deschiderea bisericilor, cu respectarea normelor de siguranță pentru a nu se răspîndi coronavirusul

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun cã cererea lui Teodosie ține totuși cont de normele de siguranță, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

„ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nădăjduiește ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Paști, cu respectarea normelor de siguranță medicală”, a transmisArhiepiscopia Tomisuluipe pagina de facebook.

Forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia vrea ca Bisericile să fie închise în timpul pandemiei de coronavirus

În acelasi timp, Sfântul Sinod, forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia, a anunțat cã bisericile vor rãmâne închise pe toatã durata sãrbãtorilor de Paște, din cauza pandemiei de COVID-19.

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini de la Ierusalim va avea loc și în acest an

De asemenea, ceremonia pogorârii Sfintei Lumini de la Ierusalim va avea loc și în acest an, ținându-se cont de restricțiile aferente combaterii pandemiei COVID-19.Decizia este una surprinzãtoare, având în vedere cã, la începutul lunii martie, autoritãțile israeliene au anunțat cã mãsurile luate pentru a preveni rãspândirea Coronavirusului ar putea pune în pericol ceremonia care se petrece anual începând cu anul 867.

Care va fi procedura de luare a Luminii Sfinte în noaptea de Paște

Procedura exacta a desfașurarii ceremoniei nu a fost înca stabilita în detaliu, însa, conform surselor, în Sâmbata Mare, la Biserica Sfântului Mormânt se vor afla aproximativ 15 persoane, reprezentanși ai Bisericilor Ortodoxe, care vor transporta „Sfânta Lumina către Aeroportul „Ben Gurion” în lampi speciale, sub escorta forțelor de poliție.

Delegațiile religioase ale Bisericilor Ortodoxe din diferite țari vor aștepta pe Aeroportul din Tel Aviv, dar nu vor coborî de la bordul aeronavelor, pentru a respecta măsurile de carantină impuse de statul Israel.

Întreaga ceremonie a pogorârii Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt din Ierusalim va fi transmisa, ca și pâna acum, în direct de televiziuni și online.

Sfânta Lumina este cea mai evidenta minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbata dinaintea Paștilor.

Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Parintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toata lumea, îl înconjoara de trei ori, conform tradiției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`