CORONAVIRUS: Încă doi români contaminați. Bilanțul ajunge la 99 de cazuri

CORONAVIRUS: Încă doi români contaminați. Bilanțul ajunge la 99 de cazuri

Încă doi cetățeni români sunt contaminați cu noul coronavirus. Bilanțul îmbolnăvirilor ajunge astfel la 99 de cazuri.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 53 de ani, din Constanța, care a călătorit în Austria și Germania, medic laborator, confirmată pozitiv, al cărei test a fost lucrat într-o rețea privată. Cazul 99 este al unui bărbat, de 54 ani, Constanța, soțul pacientei 98, al cărui testul a fost lucrat tot într-o rețea privată.

Referitor la această procedură, există spitale care au aparate Real Time PCR și personal de specialitate aferent pentru realizarea acestor teste. Este vorba despre aparate de același tip ca cele folosite în restul rețelei de stat, dar testele negative nu sunt introduse în situația raportată de autoritățile publice. În raportările oficiale sunt contabilizate doar testele pozitive.

Sâmbătă, alte două persoane au fost diagnosticate cu COVID-19.Este vorba despre o femeie de 47 de ani,din București, care a intrat în contact cu bolnavul cu numărul 45. Femeia nu prezintă simptome specifice, dar este autoizolată la domiciliu.

Al 97-lea caz este un bărbatde 39 de ani, din județul Dolj, întors pe 5 martie din Brescia, Italia, și care se aflăîn carantină la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova cu simptome specifice infecției. Pacientul s-a aflat în autoizolare până pe 12 martie, ziua internării.

În aceste condiții,România este la un pas de intrarea în scenariul 3 de răspuns la răspândirea noului coronavirus. Al treilea scenariu se aplică din momentul confrmării cazului 101 de contaminare.

Potrivit unor precizări ale Grupului de Comunicare Strategică, autoritățile au pus deja în aplicare o parte din măsurile prevăzute în scenariul 3. Printre acestea se numără limitarea contactului dintre persoane și a activităților colective. (Detalii AICI)

Cercetătorii au emis o teorie potrivit căreia Ziua 0 a îmbolnăvirii cu coronavirus este considerată aceea în care într-o țară s-au înregistrat primele 100 de cazuri, noteazăspiegel.de.

În China, la 12 de zile după Ziua 0 erau deja 10.000 de cazuri. Italia atinsese acest pragde cazuri după 15 zile, în vreme ce Japonia se află, în Ziua 20, la sub 1.000 de cazuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină