CORONAVIRUS | Focar de infecție la un abator din Belgia. 14 cetățeni români, testați pozitiv cu COVID-19

CORONAVIRUS | Focar de infecție la un abator din Belgia. 14 cetățeni români, testați pozitiv cu COVID-19
FOTO: The Brussels Time

O fabrică de procesare a cărnii din Belgia a devenit focar de infecție cu noul coronavirus, după ce 67 de angajați au fost testați pozitiv cu COVID-19, scrie Reuters.

Toți cei 850 de angajaţi ai companiei au fost testați, iar rezultatele vor apărea în cursul acestei săptămâni.

Dintre angajații testați pozitiv cu noul coronavirus, 14 ar fi cetățeni români, rezidenţi în Belgia, nu muncitori sezonieri, scrierealitatea.net.

Focar de COVID-19 la abatoarele din alte țări

Unitățile de procesare a cărnii au devenit focare de infecție cu SARS-CoV-2 în mai multe țări, printre care Germania, SUA, Grecia, Irlanda și Australia.

În Germania, la începutul lunii iulie, aproape 1.000 de angajați români din cei 4.000 de la un abator de carne, devenit cel mai mare focar de COVID al Europei, au fost confirmați cu coronavirus la finalul lunii trecute.

Mai exact, 996 de cazuri pozitive de COVID-19 au fost confirmate în rândul lucrătorilor români din abatorul Tonnies din localitatea Rheda-Wiedenbrück.

În acest context, Germaniaa reimpus pentru prima oară o izolare locală, în cantonul Gutersloh, până la începutul lunii iulie.

Infectări cu COVID-19 la abatoarele din România

La jumătatea lunii iulie, abatorul Smithfield, situat în apropiere de Timișoara, a fost închis vreme de o săptămână, după ce a devenit un focar de infecție. 93 de angajați aufost testați pozitiv cu COVID-19. Bolnavii au fost asimptomaticiși au fost izolați la domiciliu.

Și la un abator de pui din județul Vaslui, 59 de angajați au fost testați pozitiv pentru COVID-19, tot luna trecută. O anchetă epidemiologică a fost instituită la această unitate, existând riscul ca numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus să crească pe măsură ce se află rezultatele testelor.

Un raport din luna aprilie al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) atrăgea atenția că unitățile de procesare a cărnii pot fi factori de răspândire a virusului, în condițiile în care munca la linia de producție rapidă împiedică distanțarea socială eficientă, iar intensitatea fizică a muncii depuse face ca purtarea măștilor de protecție să fie dificilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`