Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că au fost confirmate 460noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor, la nivel național, a ajuns la 25.286. Este cel mai mare număr de cazuri noi raportate într-un interval de 24 de ore, din data de 22 aprilie. În acest moment, 199 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intesivă.Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunțase cu puțin timp înainte de transmiterea bilanțului zilnic al cazurilor de coronavirus din România, că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creștere mai mare decât de obicei a numărului de îmbolnăviri.
În ultimele 24 de ore, zecepacienți cu COVID-19 au decedat, bilanțul victimelor ajungând astfel la1.565.Astfel, în intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00), au murit zece pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Ialomița, Iași, București și Sibiu. Toți aceștia prezentau comorbidități.
”Dintre acestea, 1 decesau fost întregistratla categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 deces la o persoană de peste 80 de ani”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 663.558 de teste, cu 12.555 mai multe față de datele din raportarea transmisă miercuri de autorități.
Totodată, în acest moment, în România se află în carantină instituționalizată1.149 de persoane, iar alte 72.658 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
În ceea ce privește situația la nivelul județele, cele mai multe cazuri de infecție sunt în continuare în Suceava (3.972), București (2.855) și Brașov (1.319).
Alte județe care se apropie de pragul de o mie de îmbolnăviri sunt: Botoșani (989), Neamț (955), Vrancea (968) și Iași (939).
Pe de altă parte, există și județe cu doar câteva zeci de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2. Este vorba despre Satu Mare (76) și Vâlcea (48).
Autoritățile mai anunță că, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 393 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.175 de lei, în cazul unor persoane care au încălcat prevederile Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, în cursul zilei de miercuri, polițiștii au descoperit cinci infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor. În același timp, 75 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
O creștere alarmantă a fost înregistrată în ultimele 24 de ore și în ceea ce privește cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul românilor din afara țării.
4.601 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, după cum urmează: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 1883 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria și Suedia.
De asemenea, de la începutul epidemiei 115 conaționali testați pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2 au murit în afara țării: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia.
Totodată, 72 de pacienți români din străinătate s-au vindecat de COVID-19. Este vorba despre 50 de conaționali din Germania, 10 din Franța, 6 din Japonia, 2 din Indonezia, 2 din Namibia, unul din Luxemburg și unul din Tunisia.
Iată, mai jos, situația completă, pe județe, a cazurilor de coronavirus:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate |
1. |
Alba |
431 |
2. |
Arad |
706 |
3. |
Argeș |
642 |
4. |
Bacău |
605 |
5. |
Bihor |
667 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
492 |
7. |
Botoșani |
989 |
8. |
Brașov |
1.319 |
9. |
Brăila |
154 |
10. |
Buzău |
467 |
11. |
Caraș-Severin |
112 |
12. |
Călărași |
160 |
13. |
Cluj |
663 |
14. |
Constanța |
404 |
15. |
Covasna |
271 |
16. |
Dâmbovița |
470 |
17. |
Dolj |
276 |
18. |
Galați |
810 |
19. |
Giurgiu |
264 |
20. |
Gorj |
209 |
21. |
Harghita |
290 |
22. |
Hunedoara |
650 |
23. |
Ialomița |
418 |
24. |
Iași |
939 |
25. |
Ilfov |
700 |
26. |
Maramureș |
151 |
27. |
Mehedinți |
180 |
28. |
Mureș |
725 |
29. |
Neamț |
955 |
30. |
Olt |
179 |
31. |
Prahova |
277 |
32. |
Satu Mare |
76 |
33. |
Sălaj |
113 |
34. |
Sibiu |
627 |
35. |
Suceava |
3.972 |
36. |
Teleorman |
155 |
37. |
Timiș |
516 |
38. |
Tulcea |
176 |
39. |
Vaslui |
172 |
40. |
Vâlcea |
48 |
41. |
Vrancea |
968 |
42. |
Mun. București |
2.855 |
43. |
– |
33 |
TOTAL |
25.286 |